Recidivist condamnat pentru tâlhărie

De remarcat este și faptul că individul abia ieșise de după gratii, fiind condamnat tot pentru tâlhărie.

Un adolescent din municipiul Vulcan este autorul mai multor tâlhării, individul țintind în special femeile singure. Argyo W. făcut numeroase victime și a beneficiat de clemeța judecătorilor în mai multe dosare, însă nu s-a cumințit. Acum va sta după gratii puțin peste doi ani de zile după ce a tâlhărit două femei și un bărbat. Totuși, pentru fiecare caz în parte, magistrații Judecătoriei Petroșani i-au dat bărbatului câte un an și patru luni de închisoare cu executare, iar în final au adăugat un spor obligatoriu, respectiv de o treime din totalul celorlalte pedepse. Adică un plus de 320 de zile închisoare. Pentru că se afla în termenul de liberare din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani, dispusă într-o sentință anterioară, individului i s-a mai adăugat la pedeapsă o pătrime din pedeapsa de 264 zile de care a fost iertat, rezultând astfel o condamnare de doi ani și aproape cinci luni. Recidivistul a fost obligat și la plata sumei de 1.000 lei către una dintre victime. Sentința Judecătoriei Petroșani poate fi atacată de tânăr la Curtea de Apel Alba Iulia.

[slideshow_deploy id=’43281′]