Pasionații de pescuit sunt puşi la cheltuieli

Un pasionat de pescuit din Valea Jiului trebuie să scoată din buzunar circa 100 de lei pentru a putea beneficia de permisul de pescuit eliberat de Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (ANPA), document care, culmea, este gratuit.

Permisul de pescuit sportiv – recreativ eliberat de ANPA este documentul obligatoriu în baza căruia se poate pescui pe Dunăre, fluviu preferat de zeci de mii de pescari din vestul țării, dar și pe apele aflate în administrarea statului român prin direcțiile silvice. Actul este gratuit odată cu decizia de eliminare a 101 taxe nefiscale, însă costă mai mult obținerea lui decât înainte de a fi gratuit. Cel puțin pentru pescarii din Valea Jiului. Costurile apar din cauza faptului că documentul se eliberează doar la serviciile teritoriale ale ANPA, iar în județul Hunedoara aceasta se află la Deva. ”Un drum până la Deva mă costă circa 100 de lei cu autoturismul personal. Deplasarea cu trenul iese din discuție pentru că fac o zi pe drum iar mai ieftin ar fi cu maxi-taxi. Una peste alta, cu timpul pierdut, o apă și un covrig luate pentru drum, tot acolo ajung. Astfel permisul gratuit nu mai este gratuit și costă mai mult decât atunci când nu era gratis. Înainte se plătea la Trezoreria Petroșani o taxă de 35 de lei pentru permis și atâta tot”, spune unul dintre pescarii din Valea Jiului. Permisul ANPA 2018 este obligatoriu pentru obținerea vizei Poliției de Frontieră, care permite practicarea pescuitului pe apele frontierei de stat. Și mai mult plătesc membrii asociațiilor de pescuit care au ape concesionate, pentru că au achitat cotizații de peste 100 de lei pentru a pescui pe apele concesionate de acestea, însă pentru permisul albastru trebuie și ei să meargă la ANPA Deva. Una peste alta veștile proaste nu se opresc aici, pentru că permisele încă nu au venit de la sediul central și nu se eliberează. Au fost eliberate într-o tură însă s-au terminat iar ANPA a organizat o nouă licitație pentru tipărirea lor. Tura a doua de cartoane a ajuns în județele din sudul țării, dar nu încă și la Hunedoara, deși președintele de aici le-a cerut. Totuși, spre sfârșitul acestei săptămâni ar putea ajunge și la pescarii hunedoreni.

[slideshow_deploy id=’19661′]