Update / Au furat tot ce le-a ieșit în cale

Update: Cei doi suspecți majori au primit mandate de arestare pentru următoarele 30 de zile, iar în cazul minorului judecătorii au decis că poate fi cercetat în stare de libertate.
Printre suspecți se află și un minor de 17 ani, din Hunedoara, care și-a făcut „mâna” cu rufele lăsate la uscat de gospodine în fața blocului.
 
Suspecții au fost reținuți pentru  24 de ore, toți fiind prinși în urma percheziții domiciliare pe raza municipiilor Hunedoara și Deva. Doi dintre ei sunt bănuiți de comiterea unor furturi consecutive.
” În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în data de 07.06.2018, cei doi au  forțat geamului portierei unei autoutilitare parcate pe raza municipiul Hunedoara, iar din interior au sustras un telefon mobil şi suma de 1.000 de lei. De asemenea, la data de 10.06.2018, prin forțarea sistemului de închidere al ușii de acces, au pătruns în interiorul unui magazin alimentar  situat în municipiul Hunedoara, de unde au sustras bani și mai multe pachete de țigări, cauzând un prejudiciu total de 4.000 de lei. (…) Poliţiştii au stabilit că la spargerea magazinului alimentar a participat și un minor în vârstă de 17 ani. De asemenea,  în data de 13.06.2018, poliţiştii au stabilit că minorul  a sustras mai multe articole vestimentare (de pe sârmele pentru uscat rufe din zona unor blocurilor de locuinţe din cartierul Micro 6 Nord, din Hunedoara)”, precizează IPJ Hunedoara. Cei trei riscă să ajungă după gratii și sunt cercetați pentru furt calificat.
[slideshow_deploy id=’17636′]