Un hunedorean la „Turul Centenarului”

În perioada 26-30 iunie 2018 va avea loc „Turul Centenarului”, o cursă ciclistă redenumită „Pedalăm pentru România. 500 de km. 5 zile. Din București, Iași și Timișoara. Spre Alba lulia!”.

La această inedită acțiune va participa și Daniel I. Iancu, jurnalist și artist fotograf, în prezent cercetător științific III în cadrul Secției de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

„Turul Centenarului” a fost inclus, de altfel, și în Agenda Culturală a MCDR, reprezentând un mod de a celebra, prin fapte, eforturile românilor pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. ”Trebuie să conștientizăm faptul că, acum un veac, românii au făcut eforturi fizice pentru a ajunge la Alba Iulia. Acțiunea a pornit la inițiativa unui grup de voluntari, fiind un eveniment necompetitiv, „un marș pe biciclete menit să sărbătorească Centenarul Marii Uniri și să încurajeze mersul pe două roți și un stil de viață activ și sănătos”, se arată pe site-ul pedalampentruromania.wordpress.com.

Stratul acestui tur ciclist al Centenarului va avea loc în 26 iunie 2018 din zona Palatului Culturii din Iași, de lângă statuia lui Ștefan cel Mare, va ajunge la Timișoara, în Piața Operei și se va încheia la București, în Piața Palatului, din jurul statuii lui Carol I de pe Calea Victoriei (lângă BCU).

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva va oferi,  pe durata desfășurării „Turului Centenarului”, informații și fotografii cu privire la eveniment pe pagina oficială de FB a MCDR Deva.

[slideshow_deploy id=’17636′]