CEH- pierderi de 291 de milioane de lei

Pierderile estimate pentru acest an pentru producătorul de energie din județul Hunedoara se ridică la 291,02 milioane lei, mai mici faţă de cele raportate anul trecut, arată Ministerul Energiei. Rezultatul brut estimat pentru anul 2018 este unul negativ, respectiv o pierdere cu 62,15% mai mică decât cea realizată la finele anului 2017 în sumă de 768,84 milioane lei.
” Nivelul pierderii este datorat în principal condiţiilor economice în care îşi desfăşoară activitatea societatea, prin eliminarea pieţei reglementate, energia electrică fiind vândută la preţurile pieţei libere. Handicapul natural pe care Complexul Energetic Hunedoara îl are ca urmare a faptului că, utilizează cel mai scump combustibil, este accentuat de sistemul concurenţial de pe piaţa de energie, în care preţul de vânzare este coborât de către sectoarele energiei regenerabile. La nivelul societăţii au fost luate măsuri de reorganizare şi restructurare în condiţiile legii, efectele acestora se vor vedea în anii următori„, arată actul normativ emis de minister. CEH estimează pentru sfârşitul anului plăţi restante de 833,32 milioane lei şi creanţe restante de 145 milioane lei.
„Numărul de personal preliminat la finele anului 2017 este de 4.363 persoane, cu 590 de persoane mai mare decât numărul de 3.773 persoane aprobat în bugetul pe anul 2017, urmare faptului că au fost disponibilizate în anul 2017 doar 496 de persoane din cele 1.086 persoane prevăzute în Decizia C (2016) 7719/final”, mai arată documentul. CE Hunedoara deţine o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România şi are circa 4.400 de angajaţi.
[slideshow_deploy id=’13835′]