Contrabandist prins în flagrant
Bărbatul avea în portbagajul mașinii 19.150 de pachete cu ţigări și s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă.

Hunedoreanul de 34 de ani a fost prins în urma unei acțiuni derulată de poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei, țigările fiind introduse ilegal în țară din Ucraina și urmau să fie plasate pe piața neagră. „Un echipaj mobil al poliţiei de frontieră a depistat şi oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii Fereşti, jud. Maramureş, un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în România, condus de către cetăţeanul român B.F.., în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza jud. Hunedoara. În urma controlului efectuat asupra maşinii, în portbagaj a fost descoperit un spaţiu special amenajat, fapt pentru care şoferul şi autovehiculul au fost duşi la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma efectuării unui control amănunţit, în spaţiul special amenajat au fost descoperite mai multe pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 2.730 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 32.000 lei”, arată polițiștii de frontieră.
Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, dar și autoturismul în valoare de 22.000 lei, folosit la transportul ţigărilor, a fost indisponibilizat pe durata cercetărilor.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
