Uricani / Pelerinaj pe muntele Tulișa în memoria eroilor din Războaiele Mondiale

Așa cum se întâmplă an de an, de o bună perioadă de timp încoace, un grup de bravi patrioți din orașul Uricani, avându-l în frunte chiar pe primarul orașului – Dănuț Buhăescu, au urcat din nou pe Muntele Tulișa în ziua Sfântului Ilie (20 iulie), pentru a depune o coroană de flori la monumentul ridicat aici de alți bravi patrioți ai Uricaniului, în cinstea celor căzuți în luptele de pe Tulișa în marile conflagrații armate ale secolului trecut.

Nici anul acesta, vremea nu a fost un aliat pentru temerarii patrioți uricăneni, dar asta nu a stat în calea celor care și-au dorit să aducă, după datină, prinosul lor de recunoștință bravilor eroi ai României. ”Împreună cu mai mulți consilieri locali, cu domnul viceprimar Braia, cu un sobor de preoți dar și cu câțiva localnici, am urcat în munte, la monumentul de pe Tulișa, așa cum facem an de an în ziua de 20 iulie. Anul acesta dorința noastră de a fi prezenți la monumentul ridicat în memoria celor căzuți în luptele din 1916 în Marele Război al Reîntregirii a fost cu atât mai mare cu cât, după cum se știe, ne află în anul Centenarului Unirii, eveniment istoric desăvâșit și în urma jertfei celor care au luptat în Primul Război Mondial pe aceste meleaguri și care și-au dat viața pentru acest ideal al Unirii tuturor românilor”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Primarul Uricaniului spune că nici oamenii acestor locuri și nici românii în general, nu trebuie să uite că, așa cum s-a întâmplat și pe alte fronturi de luptă din Marele Război, și aici, pe Tulișa, faptele de vitejie și eroism ale soldaților și chiar ale localnicilor, din perioada august-septembrie 1916, nu trebuiesc uitate. ”Avem datoria de onoare de a ne ruga în veci pentru sufletele acestor bravi eroi, care prin frig, prin vânt, ploaie și viejlii, unori în foame și sete, au luptat până la sacrificiul suprem pentru o Românie unită, liberă, democratică și independentă. Odă veșnică le ridicăm lor, rugându-ne ca Dumnezeu să-i odihnească în pace !”, a mai spus primarul Buhăescu.

Pe 20 iulie 2018, la monumentul de pe muntele Tulișa a fost oficiată o frumoasă slujbă de pomenire a eroilor neamului, în cinstea cărora administrația locală din orașul Uricani și reprezentanți ai altor instituții și organizații au depus coroane de flori.

Intuiția primarului Buhăescu s-a dovedit a fi corectă, vremea potivnică făcând dificil accesul în munte, chiar și cu autoturismele de teren, iar organizarea aici a unei nedei populare ar fi fost, practic, cu această ocazie, imposibilă. Nu am organizat anul acesta o manifestare de amploare sus în munte pentru că prognoza meteo ne arăta clar că ne-am fi confruntat cu un eșec. Pentru că Anul Centenarului ne obligă însă să acordăm atenția cuvenită eroilor de pe Tulișa și tuturor eroilor români, vom oganiza un eveniment cultural în orașul Uricani, la Casa de Cultură, prin care să marcăm așa cum se cuvine Centenarul și însemnătatea lui pentru noi, uricănenii. Astăzi, ne-am bucurat că am putut ajunge, câțiva, sus la muntele Tulișa, pe o vreme potrivnică, cu ploaie și, la un moment dat, chiar lapoviță și ninsoare, pentru a face tradiționala  slujbă de pomenire și pentru a aduce omagiul necesar eroilor noștri. Le mulțumesc tuturor celor care ni s-au alăturat și care, prin gestul lor, au demonstrat că eroii nu sunt și nu vor fi uitați niciodată”, a conchis Dănuț Buhăescu, primarul Uricaniului.

 

[slideshow_deploy id=’17636′]