Condamnat pentru mai multe fruturi
Doi minori conduși de un recidivist de 22 de ani, toți din Lupeni, au fost acuzați de mai multe infracţiuni de furt calificat. Gruparea a fost destructurată în urma unei acțiuni de amploare a poliţiştilor.

Magistrații Judecătoriei Petroșani l-au condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea pentru furt ori tenativă de furt pe individul care a speriat comunitatea din Lupeni. Tânărul este recidivist și s-a folosit și de doi minori la furturi. Astfel, individul de 22 de ani a primit mai multe pedepse de până într-un an de închisoare iar după contopoire i-a fost adăugat un spor de aproape jumătate de an, urmând să execute un an şi cinci de luni închisoare. Anchetatorii au stabilit în urma cercetărilor că indivizii au furat diferite bunuri din locuințe. „Doi dintre cei vizaţi de anchetă, folosindu-se de o șurubelniță, au pătruns într-un autoturism parcat pe strada Gheorghe Șincai, din municipiul Lupeni, au încercat să îl pornească, spărgând bordul și încercând să lege firele contactului „pe direct”, însă, întrucât nu au reușit acest lucru, au împins mașina, cu intenția de a porni motorul. Tinerii au abandonat autoturismul pe strada Bucura (fără a sustrage bunuri din aceasta), de unde a fost recuperat de poliţişti”, se preciza într-un comunicat al IPJ Hunedoara. Pe de altă parte, G. Adrian a mai fost condamnat pentru infracțiuni asemănătoare și abia scăpase de un alt dosar în care a fost cercetat tot pentru furt.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
