Încercări eșuate de înșelăciune prin metoda „accidentul”

Metoda de înșelăciune „accidentul”, folosită de escroci, nu mai are succes în Hunedoara. Dovadă este și ultimul caz în care patru încercări ale escrocilor au eșuat.

Cei patru hunedoreni au fost abordați telefonic și sub pretextul unor accidente comise de membrii familiilor lor, escrocii le cereau diferite sume de bani pentru pretinse „intervenţii chirurgicale”.  Prima tentativă a avut loc în Hunedoara. Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din Hunedoara, a fost contactat telefonic de un necunoscut care i-a spus că este fiul său, că a fost implicat într-un accident rutier și că are nevoie de 15.000 – 20.000 de euro, pentru a fi transportat la o clinică privată, unde va fi operat. „Hunedoreanul a dat dovadă de prezenţă de spirit, iar după încheierea convorbirii a luat legătura cu nepoata sa, care i-a confirmat faptul că tatăl său (fiul celui apelat) nu a suferit niciun accident rutier. Prin urmare, bărbatul nu a dat curs solicitării telefonice și a anunțat imediat Poliția”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Poliţiştii hunedoreni au mai fost sesizaţi de alte două persoane, care au spus că s-a încercat excrocarea lor. Cele două persoane apelate, femei în vârstă de 74 şi de 68 de ani, și-au apelat imediat fiii, care au confirmat că nu au fost implicaţi în evenimente rutiere și, prin urmare, nu au dat curs solicitării persoanei necunoscute care le-a apelat. Și tot în Hunedoara, o femeie în vârstă de 82 de ani a anunțat polițiștii după ce un necunoscut i-a cerut „toţi banii de care dispune în casă”, pentru ca fiul ei, care ar fi fost implicat într-un accident rutier, să fie supus unei „operații chirurgicale urgente”. Şi de această dată, persoana apelată nu a dat curs solicitării, și-a sunat fiul, care a confirmat că este teafăr și apoi a sunat la Poliție.  În toate cazurile prezentate, poliţiştii hunedoreni au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de înşelăciune şi efectuează cercetări în vederea identificării autorilor, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’19661′]