Traficanții de droguri rămân cu pedepse cu suspendare

Mai puțin unul dintre ei, acesta urmând să apară în fața completului de apel după ce instanța de fond l-a condamnat la o pedeapsă cu executare.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de DIICOT Biroul Teritorial Hunedoara și a modificat sentința penală dictată de Tribunalul Hunedoara. Instanța a desființat sentinţa penală cu privire la pedepsele accesorii. Judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au menținut pedepsele principale dictate de Tribunalul Hunedoara. Astfel, pe fond, Roxana C. a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Curtea de Apel a mai stabilit că tânăra va trebuit să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Deva sau la Primăria Deva.

Deveanca a fost arestată preventiv în februarie, după ce a fost oprită în trafic de poliţiştii din judeţul Vâlcea. În maşina cu care se deplasa, condusă de un şofer, au fost găsite droguri. „S-a constatat că persoanele menţionate mai sus transportau în autoturism o cantitate de 200 grame materie vegetală de culoare verde-oliv cu miros specific – canabis, precum şi un număr de nouă bile din material plastic ce conţin substanţă pulverulentă de culoare albă. C. R. a precizat că a primit în data de 22 februarie 2018 substanţele respective de la o persoană necunoscută din municipiul Petroşani, pe raza municipiului Deva şi că, la indicaţiile pe care avea să le primească de la acea persoană, urma să le transporte pe raza municipiului Bucureşti pentru a le înmâna unei alte persoane”, informaau procurorii DIICOT. În dosar au mai fost condamnați  Mircea Vasile S., N. Ioan și A. Laurențiu, tot pentru trafic de droguri.

[slideshow_deploy id=’20328′]



« (Știre anterioară)