A rănit două femei

O femeie de 36 de ani, din Călan, a ajuns cu răni grave la spital la câteva ore după ce a fost implicată într-un accident de circulație.

Aceasta era pasageră într-un autoturism condus de o deveancă de 50 de ani, care a ignorat culoarea roșie a semaforului dintr-o intersecție și a lovit o mașină care circula regulementar. În accident a fost rănită și o altă tânără de 27 de ani, din Deva. Inițial, accidentul a fost tratat ca o tamponare însă lucrurile s-au complicat câteva ore mai târziu. Cele două femei rănite au mers la Spitalul Județean Deva – Secția U.P.U., pentru că s-au simțit rău. Unitatea medicală a anunțat poliția și a fost deschis un dosar penal pe numele șoferiței vinovate.

[slideshow_deploy id=’27126′]