CJH a obținut finanțare pentru reabilitarea Castelului Nopcea din Țara Hațegului

Unul dintre cele mai frumoase monumente arhitectonice din județul Hunedoara, Castelul Nopcea din Țara Hațegului, își va recăpăta strălucirea de odinioară, grație unui proiect de investiții pentru care Consilul județean Hunedoara a reușit să obțină finanțare prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Contractul de finanțate a fost semnat chiar în aceste zile la București de către Mircea Bobora, președintele Consiliului județean Hunedoara. Acesta a precizat că este vorba despre o finanțare de 9,4 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Judeţean este de 1,2 milioane de lei, restul sumelor fiind alocate de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale.

”Mă bucur că am reușit să obținem finanțarea acestui proiect care este unul deosebit de important pentru judeţul nostru, mai ales în perspectiva valorificării potențialului turistic, un important obiectiv pe care noi l-am asumat. Cu ajutorul acestui proiect, Castelul Nopcea va fi reabilitat, după ce atâția ani a fost dat uitării”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.

Acesta a explicat faptul că instituția județeană a încercat să obțină inclusiv fonduri europene pentru reabilitarea acestui castel, dar proiectul nu s-a bucurat de scces. Din fericire, perseverența oficialilor Consiliului Judeţean Hunedoara, care au adus acest proiect și în atenția Guvernului României, s-a dovedit a fi câștigătoare.

Castelul Nopcsa este situat în localitatea Săcel, comună Sântămăria-Orlea, judeţul Hunedoara, Transilvania. Castelul a fost reşedinţa uneia dintre cele cele mai ciudate familii nobiliare din Transilvania. Arhitectura lui sobră poate fi văzută şi astăzi în satul Săcel (între Sântămăria-Orlea şi Râu de Mori, DJ 686). Clădirea este într-o stare avansată de degradare, dar respiră încă teribila istorie a clanului Nopcsa.

Castelul de la Săcel nu are mai mult de 200 de ani, dar familia Nopcsa care şi-a avut aici ultima reşedinţă, este atestată documentar de la 1367.

Autoritățile județene speră că, odată cu reabilitarea acestui castel, obiectivul ar putea deveni unul de real interes pentru turiștii care vizitează Țara Hațegului și județul Hunedoara. Reprezentanții CJH doresc să amenajeze aici un centru expozițional care va conţine două expoziţii permanente – una cu istoria şi moştenirea culturală a familiei Nopcsa şi o a doua cu valorile de patrimoniu natural din zonă, respectiv dinozaurii pitici, dar și un centrul pentru promovarea culturii tradiţionale, diversitate şi identitate culturală și un nou centru de informare turistică.