joi, iulie 11th, 2019

 

Parapeți de siguranță pe mijlocul DN66, pe Dealul Merișorului

O analiză a Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara a arătat că pe sectorul de pe DN 66, între Bănița și Merișor, în zonele de urcare, din cauza indisciplinei în trafic, s-au produs numeroase accidente, fiind unul din punctele negre de pe DN 66. În acest context, una din măsurile luate de Societatea Drumuri Naționale din Deva a constat în montarea de parapet axial din beton în această zonă, pe o lungime de 900 de metri. Pe parapete au fost montați și butoni luminoși, astfel încât circulația să se desfășoareCItește mai departe


5.000 de mineri din Valea Jiului vor fi pregătiți ca tehnicieni în sectorul producerii energiei eoliene și a distribuției electricității

Ministrul Energiei, Anton Anton, prezent în data de 10 iulie 2019 în parcul eolian Fântânele – Cogealac, operat de GrupulCEZ România, a readus în actualitate informația potrivit căreia 5.000 de mineri vor fi pregătiți pentru a deveni angajați în producerea energiei eoliene și a distribuției electricității, odată cu lansarea proiectului de reconversie profesională care vizează crearea unei Academii (Academia de Pregătire și Reconversie profesională pentru Surse Regenerabile și Distribuție a Energiei Electrice) cu puncte de formare la Tg. Jiu și la Craiova. Pentru înființarea Academiei, Ministerul Energiei, împreună cu Asociația Română pentruCItește mai departe


Universitatea Petroșani oferă absolvenților care nu au trecut Bacalaureatul șansa să învețe la facultate

Absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat pot avea șansa de a studia în cadrul Universității din Petroșani, în domenii precum ingineria transporturilor sau ingineria calculatoarelor. Aceștia nu vor avea însă calitatea de studenți, ci pe aceea de cursanți în cadrul unui Colegiu universitar, constituit în baza unui proiect european care se derulează la Universitatea din Petroșani. “Prin intermediul unui proiect european pe care-l implementăm la Universitatea din Petroșani, avem un colegiu universitar în care vom primi din această toamnă absolvenți de liceu, fără bacalaureat. Va fiCItește mai departe


Semaforizare pentru alte două treceri de pietoni din Petroșani

Primăria municipiului Petroșani a decis să introducă două noi sisteme de semaforizare pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, în zona centrală a localității, pentru a crește gradul de siguranță la traversarea străzii de către pietoni. Un astfel de sistem de semaforizare a fost deja instalat în imediata vecinătate a Primăriei municipiului Petroșani, la trecerea de pietoni către sediul vechi al Școlii gimnaziale ”I.G. Duca”. Semaforul este unul cu buton de acționare de către pietoni, un element nou introdus în sistemul de semaforizare rutieră de la Petroșani. ”Am montat un semafor cuCItește mai departe


Invitație pe Muntele Tulișa, la nedeia cu valențe istorice și tradiționale a uricănenilor

A devenit deja mai mult decât o simplă tradiție pentru autoritățile locale din orașul Uricani aceea ca, împreună cu comunitatea momârlanilor din Valea de Brazi și Câmpu lui Neag dar și al iubitorilor de istorie și tradiție, să fie organizată o frumoasă nedeie populară în ziua Sfântului Ilie (20 iulie) la monumentul de pe Vârful Tulișa. Și în acest an, Primăria Oraşului Uricani invită localnicii şi turiştii aflaţi pe meleagurile Uricaniului și le Văii Jiului, dar și turiștii aflați în aceste zile în zonă, la Nedeia de la Muntele Tulişa, un evenimentCItește mai departe


Petrilenii îl cinstesc pe Sfântul Ilie la Nedeia din Poiana Muierii

Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila, Parohia Ortodoxă Petrila-Cimpa organizează, în data de 20 iulie 2019, tradiționala ”NEDEIE DIN POIANA MUIERII”, organizată în cinstea praznicului Sfântului Ilie. Evenimentul va avea loc în Poiana Muierii, la confluența județelor Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj și Vâlcea, pe platoul din fața stânei unde, începând cu ora 9:00, va fi oficiată slujba de utrenie. Pr. Florin Vîlcea va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de Vară din Poiana Muierii, urmată de parastasul pentru cei adormiți și rugăciunea de mulțumire pentru cei vii. Bucătarii de la stână vorCItește mai departe


Centenarul CS Jiul Petroșani va fi sărbătorit pe 3 august

Consiliul local al municipiului Petroșani a decis ca evenimentul public dedicat aniversării unul secol de la înființarea Clubului Sportiv Jiul Petroșani să fie organizat pe data de 3 august 2019. În acest scop, pentru buna desfășurare a evenimentului, în ședința din 10 iulie a forului legislativ local a fost aprobat programul evenimentului dar și fondurile necesare pentru organizare. ”În istoria municipiului nostru, sportul a ocupat întotdeauna un loc important. Pentru clubul sportiv al municipalității, CSM Jiul Petroșani, anul 2019 este unul deosebit de important, întrucât acesta își aniversează Centenarul existențeiCItește mai departe