URICANIUL PREGĂTEȘTE TREI ZILE DE SPECTACOL ”LA POALE DE RETEZAT”
Pentru că sărbătoarea de Sf. Ilie este o sărbătoare de suflet a uricănenilor, administrația publică locală din orașul Uricani a decis să marcheze acest moment cu semnificație aparte și prin organizarea unui eveniment artistic. Acesta va fi organizat preț de 3 zile, începând de vineri, 19 iulie și până duminică, 21 iulie 2019 sub genericul ”La poale de Retezat”.
În cele trei zile de spectacol care vor avea lor pe scena din fața Casei de cultură din orașul Uricani, vor urca îndrăgiți artiști din Valea Jiului, dar și invitați din alte zone folclorice ale țării. Astfel, vineri, 19 iulie, cu începere de la ora 19,00 primii care vor evolua în cadrul acestui spectacol vor fi chiar componenții ansamblului folcloric al Casei de Cultură din Uricani. Recitalul acestora va fi urmat de un regal folcloric care le propune uricănenilor reîntâlnirea cu rapsozii Cornel Todea, Teodora Filip&Dorin Bitea, Gabi Nicolae, Suzana Toader & Felician Nicola.
Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 19,00 pe scena de la Uricani vor urca Andrei Popa, Grupul Color din Vulcan, Diana Dellis și Doddy.
Pentru duminică, 21 iulie, tot de la ora 19,00 organizatorii propun un spectacol în care atmosfera va fi încinsă de Leo Cosma & Formația Virtuoșii Văii Jiului, Luke și Liviu Puștiu.
Spectacolul ”La poale de Retezat” reprezintă o avanpremieră a altor trei zile de spectacol, care vor avea loc în luna august la Uricani, în cadrul Zilelor Orașului.
Știri asemănătoare
„Natura în oglinda sufletului” – vernisaj expozițional Daniela Biriș la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Bibliotca județeană „Ovid Densușianu” din Deva a găzduit în data de 3 noiembrie 2026, înCItește mai departe
Medalie de bronz pentru CS Inter Petrila la Campionatul Național de Popice
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, arena de popice din cadrul Complexului SportivCItește mai departe
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Scriitoarea Lili Crăciun lansează la Petroșani cartea „Călătorie pe malurile Styxului”
13 noiembrie 2026 este o zi cu noroc pentru pasionații de literatură din Valea JiuluiCItește mai departe
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
