Imaginea municipiului Lupeni se schimbă ! Zi după zi !

Pentru cine nu a mai fost în Lupeni în ultimii ani, revederea acestui municipiu astăzi ar putea să-i creeze impresia că se află în cu totul alt oraș. Șocul schimbărilor în bine privind imaginea Lupenului este trăit și de către cetățenii care locuiesc aici și care pot constata cum, cu fiecare zi ce trece, orașul lor devine unul din ce în ce mai frumos.

Pentru a ajunge aici, administrația publică locală din municipiul Lupeni a făcut și face eforturi considerabile pentru a pune în operă un plan complex de investiții publice prin care, după cum dă asigurări chiar primarul Lucian Resmeriță, municipiul Lupeni trebuie să devină o perlă turistică a Văii Jiului. ”Municipiul Lupeni atrage, datorită stațiunii turistice Straja, zeci de mii turiști care vin aici să viziteze frumusețile naturale cu care Dumnezeu a binecuvântat aceasă zonă, dar și să se bucure de plimbări în natură, de sport și distracție la munte. Ne dorim ca aceștia să descopere nu doar Straja, ci să se poată bucura de tot ceea ce, din punct de vedere turistic, poate arăta municipiul Lupeni. După cum știți, acest oraș este probabil cel mai reprezentativ oraș minier din România, iar istoria acestei nobile profesii s-a scris de cele mai multe ori în Lupeni. Astfel, prin obiectivele industriale, culturale, arhitecturale și istorice pe care le avem în Lupeni, putem genera un nou tip de turism în orașul nostru: turismul istoric. De aceea, încercăm să repunem în valoare tot ceea ce poate reprezenta un reper în acest sens pentru cei care vin la Lupeni”, explică primarul Lucian Resmeriță.

În același timp, investițiile publice care au ca scop realizarea unei noi arhitecturi urbane, moderne, civilizate, atractive, vizează în mod evident creșterea gradului de confort al cetățenilor din municipiul Lupeni, care-și doresc astfel de investiții. ”Drumuri asfaltate, trotuare și alei modernizate, reabilitarea clădirilor istorice, realizarea de parcuri și zone verzi, sunt tot atâtea obiective pe care cetățenii municipiului Lupeni ni le solicită să le realizăm, la toate întâlnirile pe care le avem cu aceștia”, spune primarul Resmeriță.

Din fericire, datorită și unui colectiv de funcționari publici capabili să scrie proiecte concrete, argumentate, bine definite în ceea ce privește investiiile admnistației locale, municipiul Lupeni a reușit să atragă fonduri semnificative, atât din resurse guvernamentale cât și europene, pentru implementarea acestora. Proiectele administrației de la Lupeni au vizat toate domeniile și activitățile publice, de la cele de infrastructură publică (drumuri, trotuare, rețele de apă și canalizare, rețele de gaz și energie electrică etc) la cele din sănătate, educație sau cultură și până la cele din sectorul de turism, atât de important pentru economia din această localitate. Astfel, în ultimii ani s-au făcut investiții care se cifrează la sute de milioane de lei noi pentru astaltări, pentru modernizarea școlilor și a spitalului, pentru achiziția de aparatură medicală de ultimă generație, pentru modernizarea infrastructurii turistice din Straja, pentru modernizarea clădirilor-simbol ale orașului și pentru organizarea unor evenimente publice care să pună în valoare această localitate.

Una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură rutieră și pietonală a fost, fără îndoială, cea prin care a fost modernizat principalul drum care străbate de la un capăt la altul municipiul Lupeni, respectiv Bulevardul Tudor Vladimirescu și Bulevardul Păcii. Ultimul tronson al acestei investiții a fost finalizat chiar în această lună, odată cu asfaltarea sectorului de drum cuprins între zona Spitalului Municipal și cea a sediului Primăriei. Tot aici a fost configurat și primul sens giratoriu construit în municipiul Lupeni. ”Pe de o parte, am reușit prin configurarea acestui sens giratoriu, să fluidizăm circulația rutieră la intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu drumul de centură, pe de altă parte creștem siguranța cirulației în zonă, având în vedere că aici se află o școală, spitalul și câteva biserici. În plus, reconfigurarea arhitecturii rutiere și pietonale din această zonă, pune în valoare și câteva din obiectivele turistice ale acesteia, respectiv ansamblul monumental ”Lupeni 29”, statuia minerului și Calea Eroilor”, arată primarul Lucian Resmeriță.

Toate aceste investiții realizate în zona centrală (centrul vechi) al municipiului, sunt completate de cele deja finalizate anterior, respectiv reabilitarea Palatului Cultural, a Spitalului, a Școlii gimnaziale și a sediului Primăriei. Tot aici au fost realizate, în ultima perioadă, o serie de lucrări prin care a fost modernizată Calea Eroilor, respectiv aleea de promenadă ce pornește din fața Primăriei până în parcul în care se află ansamblul monumental Lupeni 29, prin fața Cimitirului Eroilor. Primarul municipiului Lupeni spune că aceste investiții vor fi urmate și de altele, prin care autoritățile locale doresc reconfigurarea și modenizarea parcului din zona Spitalului (o lucrare programată deja pentru anul viitor) dar și repunerea în valoare a altor clădii istorice din această zonă. ”Vom face în așa fel încât toate clădirile istorice pe care le avem pe raza municipiului Lupeni să le reabilităm și, astfel, să le redăm valoarea. Din păcate nu ne-au mai rămas foarte multe clădiri istorice din anii 1900-1930, însă acelea pe care le mai avem ne dorim să le refacem, pentru că au și o arhitectură foarte frumoasă și pot constitui repere turistice pe harta municipiului Lupeni, dar și destinații de utilitate publică pentru cetățeni. Nu este deloc ușor să reabilitezi astfel de clădiri, deoarece fiind vorba de clădiri de patrimoniu, renovările trebuie să țină cont de anumite criterii, condiții și particularități. Una din clădirile de acest fel, pentru care din fericire am reușit să atragem bani europeni pentru modernizare este clădirea fostei Policlinici din Lupeni, de pe strada Avram Iancu”, spune primarul Lucian Resmeriță.

Clădirea vechii Policlinici, având o vechime de peste un secol, va fi reabilitată cu fonduri europene, în cadrul amplului program social ”Bahtalo !” implementat de administrația locală din municipiul Lupeni, cu bani europeni. Clădirea va fi renovată atât la exterior, cât și la interior, urmând că fie transformată într-un Centru Social, Educațional și Cultural destinat persoanelor cuprinse în acest proiect. Tot aici vor fi amenajate și spații în care vor fi redeschise cabinete medicale de stomatologie.

Seria lucrărilor de investiții publice continuă la Lupeni și cu alte lucrări de infrastructură. Modernizarea trotuarelor și zonelor verzi de pe maginea celor două mari bulevarde centrale ale municipiului este un obiectiv aflat în plină desfășurare. ”Lucrăm pe mai multe tronsoane la implementarea acestui proiect. Acum, spre exemplu, avem deschise șantiere de lucru în zona Bărbăteni, unde sunt reabilitate trotuarele și zonele verzi aferente acestora. Lucrăm de asemenea în zona Nivelt, unde vom configura un frumos parc cu un amfiteatru pentru odihnă și relaxare, dar și în zona Cinematografului, unde modernizăm zona aflată în fața acestui obiectiv cultural, care a intrat și el în reabilitare”, mai spune primarul Lucian Resmeriță.

Într-un final, toate aceste investiții publice vor contribui în mod decisiv la schimbarea în totalitate a imaginii municipiului Lupeni care, în opinia edilului aflat acum la conducerea administrației locale, trebuie să devină dintr-un oraș eminamente muncitoresc, într-o veritabilă stațiune turistică. Chiar dacă, până se va ajunge la acest standard, Lupeniul va mai fi pentru o bună perioadă de timp, un adevărat șantier.