marți, octombrie 8th, 2019

 

Valea Jiului: Program de audiențe la Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara

Administratorul public al județului Hunedoara, doomnul Costel Avram, va fi prezent miercuri, 09 octombrie 2019, între orele 13.30 – 15.30, la întâlnirea cu cetățenii Văii Jiului care doresc să aducă la cunoștința conducerii CJ Hunedoara anumite probleme sau să transmită propuneri pentru dezvoltarea zonei în care locuiesc. Biroul Teritorial al CJ Hunedoara din Petroșani este situat pe str. Universității, nr. 20 (în spatele Complexului Comercial Jiul).  


Sărbătoare de gală la Lupeni, în cinstea Educației și promotorilor acesteia

Pentru 8 dintre cadrele didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Lupeni, care au adunat 4 decenii de viață dedicată catedrei și Educației, sărbătoarea Zilei Internaționale a Educației a avut anul acesta o semnificație cu totul și cu totul aparte. Iar asta nu atât datorită faptului că, după o carieră excepțională apreciată de zeci de generații de elevi, anul 2019 le-a adus binemeritatul moment de odihnă, odată cu pensionarea, ci mai ales datorită faptului că au avut bucuria de a marca acest moment, alături de colegi și elevi, într-unCItește mai departe


Petrila din nou pe harta turneului național ”Classic Unlimited” al pianistului Bogdan Vaida

Oradea, Turda, Iași, Cluj-Napoca, Petrila, Brașov și Râmnicu Vâlcea sunt cele șapte orașe prin care va călători în această toamnă turneul Classic Unlimited, cel mai tânăr proiect românesc dedicat muzicii clasice. Concertele susținute de pianistul Bogdan Vaida în această a treia ediție a turneului vor avea loc în opt spații culturale alternative din aceste orașe, după cum urmează: 24 octombrie – Studio Act – Oradea 25 octombrie – Fabrica de Timp Liber – Turda 29 octombrie – Palatul Culturii – Iași 31 octombrie – Centrul de Interes – Cluj-Napoca 2CItește mai departe


Elevi din Spania, Italia și Turcia, în vizită la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 30 de elevi străini, împreună cu profesorii lor însoțitori sunt în aceste zile oaspeții Școlii Gimnaziale din comuna hunedoreană Vălișoara, împreună cu care derulează un proiect educațional. Delegația elevilor și profesorilor a fost primită astăzi la sediul CJH, de către vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Andronache. Reprezentantul CJ Hunedoara le-a vorbit oaspeților despre importanța județului Hunedoara în istoria națională, despre vestigiile de peste 2000 de ani care se găsesc aici, despre mineritul aurifer și despre locurile frumoase și obiectivele istorice care se pot vizita. ”Șederea dumneavostră aici esteCItește mai departe


Asociația „Planeta Petrila” pune Petrila pe harta Europe Code Week 2019

Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila, Clubul Copiilor Petrila, Biblioteca Orășenească „Gheorghe Ittu” din același oraș, în parteneriat cu Asociația „Planeta Petrila” organizează evenimentul Updated Heritage Promotion (https://www.meet-and-code.org/ro/ro/event-show/2367), care constă într-o serie de patru ateliere de grafică pe calculator, imprimare 3D, programarea cu micro:bit și realizarea unei machete în cadrul inițiativei Europe Code Week 2019, sprijinită de Comisia Europeană. Acestea se adresează unui grup de 30 de copii cu vârsta cuprinsă între 9 – 14 ani și se desfășoară în perioada 07 – 17 octombrie 2019, astfel: 07.10.2019, între orele 17:00CItește mai departe


Spitalul Județean de Urgență Deva are începând de astăzi, 8 octombrie 2019, un nou manager interimar

Medicul Daniela – Lidia Roșca va ocupa postul de manager ca urmare a încetării la termen a interimatului asigurat de juristul Delia Băda. Numirea noului manager interimar survine și ca urmare a faptului că singurul candidat care a participat la concursul pentru postul de conducere al SJU Deva, organizat în 25 septembrie a.c., nu a obținut notă de trecere. Medicul Daniela – Lidia Roșca a deținut până luni, 07 octombrie a.c., funcția de director medical la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu, post obținut prin concurs. Conform legii, domnia sa va ocupaCItește mai departe


Restricții de apă miercuri, 10 octombrie la Petroșani și Aninoasa

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 09.10.2019, în localitățile: Petroșani – între orele 9:00 – 12:00. Zonele afectate: str. Unirii și 1 Iunie. Motivul restricţiei: reparare conductă distribuție apă str. Unirii zona blocului 24. Aninoasa – între orele 9:00 – 15:00. Zonele afectate: zona Iscroni și zona Livezeni aparținătoare de Aninoasa. Motivul restricţiei: executare branșament str. Vulculești .   Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.   Birou Presă  Apa Serv ValeaCItește mai departe