Săptămâna europeană pentru sănătate și securitate în muncă, marcată și la Petroșani

Săptămâna europeană pentru sănătate și securitate în muncă a fost marcată joi, 17 octombrie 2019, la Petroșani, în cadrul unui simpozion organizat de Inspecţia Muncii împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, în colaborare cu Universitatea Petroșani şi INCD-Insemex Petroșani.

Tema simpozionului din acest an, stabilită împreună cu Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, este „Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor periculoase”. La dezbaterile din cadrul acestui simpozion au participat experţi români pe probleme de securitate şi sănătate în muncă, reprezentanţi ai Guvernului, ai autorităților locale, patronatelor şi sindicatelor, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncă din Judeţele Argeş, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Hunedoara. Printre invitați s-au numărat prefectul județului Hunedoara – Tiberiu Fabius Kiszely și inspectorul școlar general al județului Hunedoara -Maria Ștefănie.

Potrivit ITM Hunedoara, nu trebuie să uităm că la aproape fiecare loc de muncă există diferite substanţe care afectează sănătatea şi securitatea lucrătorilor. ”Trebuie să învăţăm să devenim mai constienţi în utilizarea, depozitarea, transportul şi manipularea diferitelor echipamente tehnice ce folosesc astfel de materiale. Conform recomandărilor Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, orice persoană fizică sau juridică se poate implica în acest tip de activităţi putând deveni astfel un partener oficial al campaniei. În acest an, județul Huneodara a avut privileghiul să organizeze acest simpozion în colaborare cu Universitatea Petroșani, Inspecția Muncii și INSEMEX. La simpozion participă 10 județe din partea de sud a țării, care au elaborat și publicat lucrări științifice în ceea ce reprezintă managementul substanțelor periculoase la locul de muncă”a spus Adrian Bozdog, inspector șef al ITM Hunedoara.