Ziua Sfântei Varvara, prilej de mare sărbătoare în comunitatea Petroșaniului

Comunitatea locală din municipiul Petroșani va marca anul acesta sărbătoarea de 4 Decembrie, care este dedicată Sfintei Mucenițe Varvara – Ocrotitoarea minerilor și patroana spirituală a Petroșaniului prin derularea unei serii întregi de evenimente publice.

Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, mai întâi elevii de la clasele de gimnaziu ale școlilor din Petroșani sunt invitați să participe la o nouă ediție a deja tradiționalului concurs de religie organizat de Primăria Petroșani. Mai apoi, întreaga comunitate locală este invitată la festivitatea de dezvelire a ansamblului monumental dedicat Sfintei Varvara, care va fi amplasat în sensul giratoriu din fața Bisericii Romano-Catolice care poartă numele acesteia.

”De mai bine de un secol, minerii din Valea Jiului sărbătoresc ziua de 4 decembrie, o zi dedicată în calendarul creștin Sfintei Mucenițe Varvara. Pentru noi, cei din Petroșani, această sărbătoarea este dublată de faptul că, în urmă cu câțiva ani, am luat în Consiliul local decizia de a o declara pe Sf. Varvara drept patroană spirituală a municipiului nostru, iar anul acesta bucuria acestei sărbători va fi marcată și prin dezvelirea statuii Sfintei Varvara, pe care o dezvelim în centrul municipiului Petroșani. De asemena, tot în cinstea acestui eveniment, continuăm tradiția concursului de religie pe care-l organizăm cu elevii de la școlile gimnaziale din Petroșani, un eveniment așteptat și apreciat de noi toți”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.