SFATURI: Cum să eviţi depresia care poate să apară după mini-vacanța de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt frumoase și relaxante dacă nu te gândești că după ele revine rutina obișnuită – mersul la serviciu, plata facturilor și curățenia casei. Toate acestea pot transforma luna Ianuarie într-una dintre cele mai mohorâte din an.

Iată câteva sfaturi eficiente care te vor ajuta să începi noul an cu poftă de viață:

– Plănuiește să te premiezi cu „ceva bun” la finalul primei săptămâni de muncă. Poate fi o ieșire cu prietenii, o drumeție în afara orașului sau o sesiune de cumpărături. Gândul acesta te va ajuta să treci mai ușor peste zilele aglomerate de program. Studiile mai arată și că planificarea unei vacanțe poate da o stare de fericire care să dureze zile întregi.

– Mergi la sală. Sună clișeistic, dar exercițiile sunt un remediu extrem de bun pentru stările ușoare de depresie. Te vei simți în formă, vei arăta mai bine și vei avea o dispoziție de milioane.

– Mergi în mijlocul naturii. Lumina soarelui, chiar și raționalizată în zilele de iarnă, poate îmbunătăți starea de spirit. Oricât ai fi de ocupat, profită cât mai mult de lumina naturală și ieși o dată la două ore din birou, pentru a face o plimbare de 5-10 minute.

– Înveselește-ți frigiderul. Anumite alimente au puterea de a-ți schimba în bine starea de spirit. Ciocolata amăruie este pe primul loc, urmată de banane, ovăz, carnea de curcan sau frunzele de spanac.

– Dacă ai avut inspirația să nu-ți cheltuiești toți banii de Crăciun și Revelion vei avea o grijă în minus. „Bani albi pentru zile negre” este o zicală parcă special născocită pentru luna Ianuarie.

Sursa: realitatea.net