De ce nu trebuie să încărcăm buteliile în stațiile de GPL auto

​Încărcarea unei butelii la o instalație de alimentare cu GPL auto este ilegală pentru că este o actiune periculoasa și riscantă atât pentru client și pentru distribuitorul de GPL auto, cât și pentru alte persoane care se află în trecere în preajma skid-ului.

În plus, și compoziția buteliilor diferă de cea a GPL-ului auto. Gazul petrolier lichefiat folosit ca și combustibil auto reprezintă un amestec din două gaze, respectiv propan și butan, propanul având pondere majoritară pentru a asigura o aprindere și o pornire rapidă și facilă a autovehicolului. În schimb, pentru buteliile de uz casnic, propanul are o pondere de maximum 10%, iar majoritar este butanul.

Și presiunea este diferită. Presiunea dezvoltată de propan la 4 grade C este de circa 5 bari, în timp ce butanul la aceeași temperatură atinge un nivel de 0,21 bari. Butelia de aragaz (butan) este testată la o presiune maximă de 15 bari, în timp ce recipientul pentru propan (uz industrial) este de 30 de bari.

Astfel, o butelie de aragaz încărcată cu GPL auto va reacționa diferit la creșterea temperaturii mediului înconjurător, existând chiar pericol de explozie. Diferența de presiune și caracteristici dintre cele două amestecuri poate duce la deformarea buteliilor (în special bombare).

Încărcarea buteliilor la punctele de distribuție a GPL-ului auto poate afecta robinetul buteliei, iar sub presiunea gazului din interior, acesta poate să cedeze și să pună în pericol utilizatorul, operatorul stației și mediul înconjurător.

Dacă la aceste aspecte se adaugă și un montaj defectuos (lipsa/schimbare garnitură, lipsa chei potrivite, furtun conectare învechit/fisurat etc), atunci cresc riscurile de pericol/incident.

Încărcarea buteliilor în stații de îmbuteliere autorizate asigura atât alimentarea cu amestecul potrivit de gaze, siguranță umplerii (o butelie trebuie încărcată până la maximum 80% din capacitate și niciodată 100% din motive de siguranță), cât și o verificare periodică a recipientului. Capacitatea buteliei este de maximum 26 litri.

Umplerea buteliilor de realizează doar de către persoane juridice autorizate în acest sens conform legislației în vigoare care dispun de personal calificat și autorizat ISCIR.

În acord cu legislația în vigoare, butelia are o durata maximă de viață de 30 ani. Pe garda buteliei este inscripționată data fabricației și data la care expiră verificarea tehnică periodică (durata dintre două verificări este de 10 ani). După umplerea recipienților în unități autorizate, fiecare butelie este supusă unei încercări de etanșeitate, buteliile respinse la încercarea de etanșeitate sunt izolate, golite și în funcție de natură defectului sunt trimise spre reparare sau scoatere din uz și se transferă pentru casare.

Specialiștii Rompetrol avertizează consumatorii că este interzisă folosirea flăcării (chibrituri, brichete, lumânări etc). pentru verificarea etanşeităţii buteliei, a regulatorului de presiune şi a tubului flexibil. Verificarea buteliei în ceea ce privește etanșeitatea se va face utilizând o soluție formată din apă și săpun.

Legătura dintre regulatorul de presiune și aparatul consumator de GPL se face prin intermediul unui tub flexibil omologat pentru GPL conform normelor în vigoare, iar fixarea acestuia se face numai prin coliere speciale plate, fiind interzisă utilizarea sârmei sau altor improvizații.

Se interzice transvazarea prin metode improvizate a conținutului buteliei în alte recipiente.
În cazul în care se simte miros de gaz în camera respectivă, se va proceda la decuplarea de la alimentarea cu energie electrică a încăperii/locuinței. Dacă acest lucru nu se poate, se recomandă evitarea folosirii echipamentelor electrice, aerisirea imediată a camerei și chemarea unei persoane autorizate pentru verificarea rețelei și a conexiunii dintre butelie și aparatul de gătit.

Rompetrol operează la nivel național circa 280 de stații de încărcare auto cu gaz petrolier lichefiat – GPL și peste 7.000 de puncte de distribuție butelii GPL/Rompetrol casnic.

​Sursa – hotnews.ro