AJOFM Hunedoara are un nou director executiv: ec. Georgeta Angelica Tomuța

Potrivit Ordinului nr. 20/27.01.2020 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, începând cu data de 27 ianuarie 2020, la conducerea executivă a AJOFM Hunedoara a fost numit un nou director executiv. Aceasta este doamna Georgeta Angelica Tomuța, care îi succede în această funcție fostului director executiv Nicolae Fara.

Georgeta Angelica Tomuța lucrează din anul 1992 în cadrul AJOF Hunedoara, unde a ocupat, pe rând, funcții de referent contabil, șef Birou Plăți compensatorii și expert programe. Noul director executiv al AJOFM Hunedoara este de profesie economist, fiind absolventă a Facultății de Științe de la Universitatea din Petroșani – Specializarea Contabilitate și Informatică de gestiune (finalizată în 2008. A absolvit totodată specializarea de master în domeniul Management financiar și bancar a aceleiași facultăți, dar și specializarea Științe Juridice, în 2015, la Universitatea de vest ”Vasile Goldiș” din Arad și specializările Management în alimentație publică și agroturism, respectiv managementul Dezvoltării Rurale durabile, în 2017 și 2018, la Facultatea de Management Agriocol de la USAMVB Timișoara.

O perioadă a lucrat și în învățământ, în calitate de cadru asociat la Școala Postliceală Sanitară de la Colegiul Național ”Iancu de Hunedoara”.

În noua calitate de director executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Angelica Tomuța va avea ca principale responsabilități conducerea activităților și administrarea bugetului asigurărilor pentru șomaj de la nivelul județului Hunedoara, coordonarea activităților din programele de ocupare și coordonarea realizării programelor de ocupare și formare profesională la nivel județean.