Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 a fost sărbătorită și la Deva

În data de 11 februarie 2020 se împlinesc 15 ani de la implementarea, în țara noastră, a numărului pan-european 112 și 11 ani de când are o zi a sa, o zi în care sistemul de alertare este sărbătorit în întreaga Europă. Această zi este dedicată creşterii gradului de conştientizare la nivel comunitar a importanţei acestui serviciu destinat cetăţenilor.

Existența numărului unic 112 la care se sună în caz de urgență a permis organizarea și gestionarea intervențiilor pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată, ori mediul înconjurător. Pasul următor este aducerea sub același acoperiș a tuturor structurilor care participă la intervențiile în caz de urgență.

Hunedoara rămâne al doilea și singurul județ din țară după județul Mureș în care sistemul funcționează sub forma unui dispecerat integrat. Consiliul Județean Hunedoara este cel care a reușit să implementeze acest proiect și a susținut financiar construirea clădirii, care acum găzduiește dispeceratul integrat pentru situații de urgență.

Astăzi, cu prilejul sărbătoririi numărului unic 112, la dispecerat a avut loc Ziua porților deschise, iar în Piața Unirii din Deva elevii de la școlile din oraș și trecătorii au avut posibilitatea să vadă tehnica de intervenție a structurilor care acționează în cadrul dispeceratului integrat 112.

Conducerea CJH apreciază că acest dispecerat și-a dovedit deja din plin eficacitatea. ”După 6 ani de funcționare neîntreruptă, putem spune că dispeceratul și-a dovedit din plin utilitatea și eficiența, iar intervențiile s-au desfășurat în bune condiții, s-au salvat vieți și s-au protejat bunuri. Este o mare mulțumire că am contribuit și putem contribui în continuare la buna funcționare a dispeceratului prin responsabilitățile administrative pe care ni le-am asumat”, a declarat Mircea Bobora, președintele CJH.