Echipa ”San Montan” aniversează 7 ani de existență

În cei 7 ani de existență, membri Asociației ”San Montan” din orașul Petrila au uimit prin acțiuni pe care le-au organizat, fie pe Cheile Jiețului, sau Cheile Tăii, în Petrila sau Baru, sau în țară. prin activitatea lor, aceștia au făcut să se audă de zona noastră în toată țara sau chiar peste granițele ei, pentru că la toate întrecerile pe care le organizează participă sportivi de pretutindeni.

Povestea lor înseamnă întreceri de nivel național indiferent de anotimp, acțiuni de caritate, acțiuni de ecologizare transformate pur și simplu în distracție și divertisment în natură, puse la cale de cei câțiva sportivi consacrați, sportivi inimoși, împătimiți temerari ai cărărilor de munte, care pun la cale împreună cu autoritățile locale evenimente implicând întreaga comunitate din care fac parte.

Asociația condusă de Erika Santa, sufletul acestor acțiuni memorabile, acțiuni sportive menite să ajute copii sărmani, burse pentru cei care merită și nu au posibilități, competiții în memoria unor sportivi care s-au stins prea devreme și multe, multe altele, este acum la cei șapte ani de existență, trecând cu brio (încă de la începuturi) pragul celor șapte ani de acasă.

Ne bucurăm că am făcut și noi parte din câteva dintre aceste acțiuni și le dorim ”La mulți ani!”