COVID-19 / Evoluția statistică la zi a pandemiei de coronavirus în România

Potrivit informațiilor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 1 aprilie 2020, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 215 noi cazuri de îmbolnăvire.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate (84 la București, 56 la Timiș, 26 la Iași, 21 la Caraș-Severin, 12 la Constanța, 20 la Prahova, 8 la Dolj, 5 la Brașov, 8 la Cluj, 5 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

Totodată, până acum, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Oradea, Ialomița, Bihor și Mureș, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 57 de pacienți, dintre care 34 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.218 de persoane. Alte 119.218 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 26.609 teste.

În ceea ce privește județul Hunedoara, Instituția Prefectului informează că, la data de 1 aprilie 2020, pe teritoriul județului nostru sunt 167 de persoane carantinate și 3168 de persoane în izolare la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 923 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.826 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.