C.J.S.U. Hunedoara interzice igienizarea terenurilor prin intermediul focului deschis

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara au adoptat, vineri, 10 aprilie 2020, în unanimitate, o hotărâre privind măsurile de reducere a riscului de incendiu la fondul forestier. Potrivit acestei decizii, se interzice arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale pe raza județului Hunedoara, indiferent de forma de proprietate a terenului.

Pentru igienizarea terenurilor prin intermediul focului deschis, primarii, persoanele împuternicite în acest scop de către primari, ofițerii și subofițerii din cadrul I.S.U. Hunedoara vor aplica persoanelor fizice sancțiuni cuprinse între 1.000 și 2.500 lei iar persoanelor juridice amenzi de până la 5.000 de lei.

Ocoalele silvice de stat sau private au datoria să intensifice activitățile de patrulare pentru identificarea, din stare incipientă, a unor arderi de vegetație uscată. Membrii ocoalelor silvice au obligația să informeze Garda Forestieră Județeană Hunedoara despre producerea unui incendiu și să constituie echipe de primă intervenție pentru stingerea acestuia în colaborare cu pompierii militari.

Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență prevede și susținerea mai consistentă și activă a pompierilor militari de către personalul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență care trebuie să asigure prima intervenție la incendiile de vegetație sau fond forestier, sub coordonarea I.S.U. Hunedoara.