COVID-19 / Cazurile de infecții cu noul coronavirus au depășit pragul de 6000 în România

Grupul de Comunicare Strategică informează că până astăzi, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 303 sunt consemnate la nivelul județului Hunedoara.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 310 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Totodată, până acum, 306 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 204 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.193 de persoane. Alte 68.757 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 62.328 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 500 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.486 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.