vineri, aprilie 24th, 2020

 

Primăria Petroșani redeschide unele din activitățile de relații cu publicul

Potrivit unei informații de presă prezentate de Primăria municipiului Petroșani, se aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, începând de luni, 27 aprilie 2020 se va relua activitatea de relații cu publicul la unele servicii din cadrul Administrației Publice Locale, după cum urmează: Serviciul Constatare și Impunere pentru persoane fizice și juridice; Serviciul de Urmărire, Încasare și Executare silită; Serviciul de Impozite și Taxe Locale. De asemenea, Primăria municipiului Petroșani informează că tot de luni, 20 aprilie 2020 se redeschid pentru public Casieria centrală a Primăriei municipiului Petroșani și Casieria DADPP,CItește mai departe


COMUNICAT DE PRESĂ PSD: SPRIJIN PENTRU MEDICII AFLAȚI ÎN LINIA ÎNTÂI

În această perioadă dificilă, parlamentarii PSD au adoptat mai multe proiecte de lege care se adresează medicilor. Două dintre acestea au fost adoptate de Camera Deputaților în Ședința de Plen din 23 aprilie 2020. Astfel, a fost adoptat Proiectul de Lege care restabilește drepturile paramedicilor din județele Hunedoara, Maramureș, Mureș, Arad și Sibiu. Acesta vine și în sprijinul paramedicilor de la Salvital Hunedoara, care, așa cum știți, nu beneficiau de aceleași drepturi salariale ca și colegii lor paramedici de la SMURD. Alături de Consiliul Județean și de primării, la HunedoaraCItește mai departe


COVID-19 / Statistica zilei de 24 aprilie: 321 de noi cazuri de îmbolnăvire în România

Potrivit informațiilor prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 24 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 447 sunt înregistrați la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 321 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 552 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna,CItește mai departe


Sprijin pentru personalul medical al spitalului din Deva de la E-On Gaz

E.ON a donat Spitalului Județean de Urgență Deva echipamente de protecție care constau în 440 de măști FFP2 și 280 de combinezoane medicale de calitate pentru medicii și asistenții care continuă să lupte pentru pacienți și care au nevoie să își desfășoare activitatea în condiții de siguranță. Acest sprijin vine în continuarea angajamentului companiei E.ON de susținere a instituțiilor medicale din România aflate în prima linie de luptă împotriva pandemiei COVID-19. Județul Hunedoara este pe locul al doilea la nivelul țării noastre în privința numărului de bolnavi diagnosticați cu noul coronavirus,CItește mai departe


60 de hecatare de teren și 25 de pădure au ars într-o singură săptămână în județul Hunedoara

Peste 80 de pompieri ai Detaşamentelor Deva, Hunedoara şi Orăştie, ai Secţiei Ilia şi Staţiei Brad au acţionat numai această săptămână pentru stingerea unui număr total de 19 incendii de vegetaţie uscată şi litieră de pădure. Reprezentanții ISU Hunedoara spune că aceste incendii au avansat înainte de a fi stopate, uneori cu eforturi deosebite, pe 60 de hectare dintre care 25 de hectare reprezintă litieră de pădure. Astfel, un incendiu de vegetaţie uscată, gestionat de pompierii Detaşamentului Hunedoara, izbucnit la vegetaţia uscată acumulată pe terenul fostei platforme siderurgice, s-a extinsCItește mai departe


Salvamont Hunedoara continuă acțiunea de (re)marcare a traseelor turistice din munții Poiana Ruscă

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Salvamont Hunedoara profită de vremea bună și derulează, în aceste zile, o amplă campanie de remarcare și curățare a traseelor turistice din județ. Pentru început, aceștia au abordat traseele cu plecare din municipiul Hunedoara având ca destinație munții Poiana Ruscă. Primele echipe au ieșit în teren încă de miercuri, 22 aprilie. Una dintre echipe a început lucrul la traseul bandă roșie care ajunge la Ghelari – Poienița Voinii – Vadu Dobrii – Poiana Crivina și are ca destinație finală Vf. Rusca. În prima zi, traseulCItește mai departe


Biserica Ortodoxă sărbătorește vineri Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri

Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. O alta poveste izvorâtă din străvechiul folclor romanesc ne aduce îndrumare despre faptul ca numai in ziua Izvorului Tamadurii iese o apa vindecatoare dintr-un put sapat de Fecioara Maria in vecinatatea Ierusalimului. Potrivit acestei superstitii, orice om bolnav ce bea din agheazma acestui put se insanatoseste pe loc. Din batrani aflam ca de Izvorul Tamaduirii este bine sa ne spalam cu roua si sa bem Aghiasma, pentru a ne feri de boli sau chiarCItește mai departe


Situația de la Spitalul Județean de Urgență din Deva a fost reanalizată de ministrul Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat joi la Deva pentru a analiza situaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, la 12 zile de la numirea conducerii militare. Comandantul militar al spitalului, lt.col.dr. Constantin Vlase, i-a prezentat ministrului Sănătății, dar şi prefectului Vasilică Potecă, care l-a însoțit pe Nelu Tătaru în vizita sa la Spitalul de Urgență Județean din Deva, situaţia actuală atât din punct de vedere medico-sanitar cât şi administrativ. Potrivit informaţiilor oferite, în perioada care a trecut de la preluarea managementului militar, la spitalul din Deva au fost efectuate modificăriCItește mai departe