Noi investiții din bani europeni pentru locuitorii din orașul Petrila

Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca a semnat luni, 27 aprilie 2020, la sediul ADR Vest din Timișoara, împreună cu directorul acestei instituții care gestionează programe finanțate din fonduri europene în regiunea noastră, un nou proiect cu finanţare europeană.

Intitulat “Îmbunătățirea calității vieții populației din Orașul Petrila – Etapa II” proiectul prevede construcția a două blocuri sociale în orașul Petrila, unul pe strada Prundului (cu regim de înălțime P+2E, suprafață construită la sol 908 mp) şi altul pe strada Republicii ( cu regim de înălțime P+2E, suprafață construită la sol 600 mp).

Primarul Vasile Jurca arată că în total vor fi realizate 60 de noi apartamente cu două camere, pentru 150 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile din orașul Petrila.

De asemenea, proiectul cuprinde reabilitarea unui număr de 14 străzi de interes local (atât pe partea de carosabil, cât și trotuare și parcări), în lungime de 5,3 km.

În plus, prin acest proiect vor fi achiziționate și o serie de echipamente și dotări specifice pentru Biblioteca Orașului Petrila din cadrul Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt”.

Valoarea totală a investiţiei este de 20.895.772,21 lei, din care 20.477.235,60 lei finanţare nerambursabilă, asigurată prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii.

Durata de implementare este de 43 de luni.