joi, aprilie 30th, 2020

 

Două Blocuri Noi Vor Fi Construite La Petrila Printr-Un Proiect Semnat Cu ADR Vest

Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca a semnat luni, 27 aprilie 2020, la sediul ADR Vest din Timișoara, împreună cu directorul instituției, Sorin Maxim, care gestionează programele finanțate din fonduri europene în regiunea noastră, un nou proiect cu finanţare europeană intitulat: “Îmbunătățirea calității vieții populației din Orașul Petrila – Etapa II”. Proiectul prevede construcția a două blocuri sociale în orașul Petrila, unul pe strada Prundului (cu regim de înălțime P+2E, suprafață construită la sol 908 mp) şi altul pe strada Republicii (cu regim de înălțime P+2E, suprafață construită la sol 600CItește mai departe


Toate Competițiile De Copii, Juniori Și Grassroots Din Sezonul 2019/2020 Au Fost Anulate, Cu Excepția Ligii Elitelor U19

Federația Română de Fotbal, în urma consultărilor avute cu reprezentanții cluburilor, a decis să încheie sezonul competițional pentru copii și juniori. Singura competiție care rămâne întreruptă este Liga Elitelor U19, a cărei câștigătoare are dreptul de a participa în UEFA Youth League. ”În urma consultărilor avute cu membrii afiliați, din dorința de a proteja copiii și a diminua riscul infectării, având în vedere și faptul că nu există o miză competițională de tip retrogradare/promovare, dar și pentru a putea începe pregătirea sezonului următor, administrația FRF a luat decizia de aCItește mai departe


COVID-19 / Scădere ușoară a numărului de îmbolnăviri noi în România

Potrivit informațiilor prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.240 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), un număr de 513 fiind consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 262 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 695 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud,CItește mai departe


Petrila. A fost semnat contractul de proiectare și execuție privind extinderea rețelei de gaze naturale

A fost făcut un pas extrem de important în ceea ce privește rețeaua de gaze pentru mai multe străzi din orașul Petrila, acolo unde aceasta încă nu a ajuns. Mai multe străzi ale orașului Petrila vor avea astfel acces la rețeaua de alimentare cu gaz metan a orașului după ce, la finele anului trecut, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Vasile Jurca privind extinderea rețelei de gaze naturale din orașul Petrila. Pentru unul dintre aceste proiecte, zilele trecute, a fost semnat contractul de proiectare și execuțieCItește mai departe


MĂSURI URGENTE | Starea drumului spre lacul Cinciș și obligațiile Primăriei Teliucu Inferior

Începând cu data de 16.01.2018, sectorul de drum DJ 687D Teliucu Inferior – Cinciș Cerna – Toplița – Hășdău – Lunca Cernii de Jos – Lunca Cernii de Sus – lim. jud. Caraș Severin, km 3+350 – km 10+100 se află în administrarea comunei Teliucu Inferior. Contractul de administrare a fost încheiat în baza Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr. 274/12.12.2017 la solicitarea Consiliului Local al comunei Teliucu Inferior în scopul realizării unor lucrări de investiții. Concret, este vorba despre lucrări de extindere a rețelei de apă potabilă. Având în vedereCItește mai departe


Întrebare pentru liberali: Cât mai aveți de gând să-i mințiți pe hunedoreni?

Tupeul liberalilor nu încetează să mă uimească. Zilele trecute au ținut să le reamintească hunedorenilor măsura incompetenței lor. Cuplul Adrian David – Tiberiu Iacob Ridzi și-a amintit de DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng, drum pentru care tot ce au făcut liberalii în 12 ani au fost câteva hârtii și un parteneriat în 2016, aspru taxat de oameni la vot, atunci când s-au săturat de minciuni și de praf în ochi. Așadar, domnilor de la PNL, nu ați fost capabili să asfaltați acest drum în 12 ani, iar acum,CItește mai departe


Peste 1300 de profesori și elevi urmează cursurile online ale Fundației Noi Orizonturi, unice în România

Peste 1300 de profesori și elevi din toată țara urmează cursuri online gratuite și unice în România pe teme globale ce țin de sănătate și stare de bine, educație de calitate, reducerea inegalităților sau orașe și comunități sustenabile. Cursurile, organizate de Fundația Noi Orizonturi se axează pe cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă, aceste cursuri ajutând profesorii și elevii să înțeleagă cu adevărat procesul de învățare, oferă idei, resurse, recunoaștere și o comunitate de susținere. Cursurile online și gratuite sunt adaptate la ce se întâmplă acum în lume Cele 4CItește mai departe