Patriotul Laurian Stănchescu, și-a început ”Marșul național Avram Iancu” la Prefectura Hunedoara

Cunoscut patriot și militant pentru păstrarea vie a memoriei eroilor neamului, în general și a lui Avram Iancu, în special, Laurian Stănchescu a dat anul acesta startul celei de-a X-a ediții a ”Marșului Național Avram Iancu” în cadrul unui eveniment găzduit joi, 10 septembrie 2020, de Instituția Prefectului județului Hunedoara.

Aflat la cea-a zecea ediție, marșul de 100 kilometri, prin care este cinstită viața eroului Avram Iancu și lupta sa pentru libertatea transilvănenilor, a început la Deva, va continua la Vidra de Sus, în munții Apuseni, și se va încheia la Țebea, duminică, 13 septembrie.  Prefectul județului, Vasilică Potecă le-a mulțumit domnului Laurian Stănchescu și echipei sale pentru modul în care, an de an, omagiază și readuc în atenția noastră lupta pentru libertate a Crăișorului Munților, hunedoreanul Avram Iancu, a cărui memorie o cinstim duminică, 13 septembrie, la Țebea.

Sunt onorat și emoționat ori de câte ori întâlnesc români care, cu mari eforturi și cu mândrie cinstesc eroii neamului. Îl felicit pe domnul Laurian Stănchescu pentru tot ceea ce face și-l asigur de tot sprijinul Instituției Prefectului în demersurile sale cultural-istorice.” a declarat Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.