Energeticienii de la Mintia au încetat protestul, dar cer implicarea CSAT în soluționarea problemelor termocentralei

Energeticienii de Termocentrala Mintia, aflați în greva foamei, au încetat luni seara forma de protest. Decizia greviștilor a fost luată după discuțiile care au avut loc cu prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, ieri, la sediul unității energetice.
Sindicaliștii au prezentat prefectului solicitările lor legate de plata restanțelor drepturilor financiare conexe salariului și au cerut ca, prin planul de reorganizare, Termocentrala Mintia să-și poată continua activitatea. La întâlnirea cu protestatarii au fost prezenți Cristian Iștoc, președinte al “Sindicatului Solidaritatea” de la Termocentrala Mintia, Mihai Bărbulescu, Alin Muntean și Gore Vîrțan din partea “Confederației Sindicale Cartel Alfa”.
Prefectul județului Hunedoara le-a transmis celor prezenți la discuții că situația de la termocentrală este foarte importantă pentru autorități iar pentru rezolvarea problemelor vor continua discuțiile atât la nivel local cât și la nivel central cu reprezentanții instituțiilor implicate în buna desfășurare a activității din mineritul și energetica hunedoreană.
Administrația Complexului Energetic Hunedoara anunțat că, în maxim 10 zile, vor fi acordate restanțele la tichetele de masă, solicitate de energeticieni, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.
Pentru a fi rezolvată și problema reluării furnizării apei calde în Deva, un prim pas va fi făcut chiar astăzi, când prefectul Vasilică Potecă are programată o nouă întâlnire cu primarul municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru locuitorii reședinței de judeţ. Primăria Deva informează că a achitat de fiecare dată la termen, și acum este la zi, plata contribuțiilor pentru subvenții.
“Activitatea sindicală este foarte importantă. Domnul Cristian Iștoc, impreună cu membrii de sindicat se implică prin toate formele legale la rezolvarea problemelor actuale și îi asigur de toată considerația mea. De asemenea, administrația, autoritățile publice locale și guvernul vor lua măsurile care se impun pentru ca angajații și locuitorii Devei să nu sufere din cauza situației economice a Complexului Energetic Hunedoara. Pentru mine, ca reprezentant al guvernului, problemele oamenilor sunt deosebit de importante iar energeticienilor care s-au aflat în greva foamei le mulțumesc pentru că au înțeles că doar prin dialog și măsuri concrete problemele actuale pot fi rezolvate” a declarat prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă.
Între timp, chiar dacă au luat decizia de a înceta forma de protest demarată săptămâna trecută, reprezentanții sindicatelor reprezentative de la Termocentrala Mintia au remis un document oficial Președinției, solicitând implicarea președintelui Klaus Iohannis în rezolvarea problemelor acestui agent economic strategic, respectiv discutarea acestora în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.