APEL UMANITAR: E timpul pentru fapte bune. Să fim împreună pentru Alexandru !

La vârsta de doar 7 ani, Alexandru Andrei Stoica din Lupeni se luptă de ani buni pentru a învinge o boală grea, astfel încât viața lui să poată redeveni una ca a oricărui copil de vârsta lui, care se bucură de sănătate și de o copilărie fericită, așa cum a fost și înainte.

Din 2016, viața lui Alexandru s-a schimbat radical după ce medicii l-au diagnosticat cu ”Sarcom Ewing osos sacrat std IV”. Un diagnostic care a necesitat de atunci un lung șir de tratamente medicale la spitale de specialitate din Cluj și Timișoara. A făcut chimie și radioterapie la Oncologie pediatrică la Cluj și, mai apoi, un transplant de măduvă la Spitalul oncologic pentru copii de la Timișoara. Au urmat alte luni de controale și analize, în care evoluția părea să fie una favorabilă. Din nefericire, în luna martie 2020, boala a recidivat la nivelul hemisacrului drept al corpului vertebral. Au urmat alte 7 cure de chimioterapie care nu au avut însă rezultatul scontat,. Mai mult, boala s-a extins la nivelul corpului sacrat. Soluția medicilor din România a fost radioterapia, dar în urma unui număr de 17 ședințe de radioterapie, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult în bine.

Din fericire, Alexandru are o șansă de a fi tratat și vindecat de această boală într-o clinică din Italia, identificată de părinți, unde acesta poate beneficia de tratamentul adecvat și de un nou transplant de măduvă. Din nefericire, costul cheltuielilor de spitalizare, al operației de transplant și cheltuielile de întreținere a familiei pe durata tratamentului în Italia sunt peste puterile pe care și le poate permite familia, acestea fiind estimate undeva la cel puțin 150.000 de euro.

Cu încrederea că Alexandru poate beneficia de acest tratament și de o nouă operație în Italia, părinții au demarat o acțiune de subscripție publică, solicitând sprijin din partea unor organizații de întrajutorare, dar și tuturor oamenilor care vor și pot să contribuie pentru a veni în sprijinul lui Alexandru. Pentru că orice bănuț e binevenit și contează în demersul familiei Stoica de a-și salva copilul, au fost deschise și mai multe conturi în care oricine poate face donații. Acestea sunt:

  • RO96BTRLEURCRT0376092801 – cont pentru donații în EURO;
  • RO54BTRLGBPCRT0376092801 – cont pentru donații în LIRE;
  • RO49BTRLRONCRT0376092801 – cont pentru donații în LEI;
  • SWIFT:BTRLRO22.

Titularul conturilor este Stoica Alexandru Andrei. Familia poate fi, de asemenea, contactată la următoarele numere de telefon:

  • 0726846604 – Stoica Elena Isabella (mama)
  • 0726003717 Stoica Cosmin Constantin (tata)

E timpul pentru fapte bune. Să fim împreună pentru Alexandru ! Vă mulțumim !