luni, februarie 22nd, 2021

 

Punct final în protestul din Valea Jiului: ”Cinste lor, minerilor !”

Luni, 22 februarie 2019, ora 19,30 – punct final în protestul minerilor din Valea Jiului. După aproape o săptămână petrecută în subteranul Minei Lupeni, unde au decis să se autoblocheze în semn de protest pentru neplata la timp a salariilor și altor drepturi, minerii au renunțat la această formă radicală de protest și au revenit la suprafață. Aceștia au fost întâmpinați de membri ai familiilor lor, dar și de alți ortaci și de mulți cetățeni ai Văii Jiului, care i-au aplaudat, scandând: ”Cinste lor, cinste lor, minerilor !” Răspunsul lorCItește mai departe


Acordul semnat la Ministerul Muncii privind modul de rezolvare a revendicărilor minerilor a fost transmis protestatarilor

Informațiile prezentate de ministrul Muncii, Raluca Turcan în spațiul public, după negocierile care au avut local cu reprezentanți ai conducerii și sindicatelor din cadrul CEH, nu au fost în măsură să-i convingă pe minerii care protestează în subteranul minei Lupeni să renunțe la această formă de protest. Aceștia au solicitat prezentarea unui acord scris, semnat de echipele de negociere, din care să reiasă ”negru pe alb” rezolvarea revendicărilor lor. Acordul semnat astăzi la Ministerul Muncii între ministrul de resort Raluca Turcan, administratorul special (demisionar ?!) al CEH Cristian Roșu, președinteleCItește mai departe


Fostul primar, Cornel Resmeriță, achitat de Tribunalul Hunedora

Tribunalul Hunedoara a dispus luni, 22 februarie 2021 achitarea fostului primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță și a celorlalți 2 inculpați în dosarul ”Straja” disjuns din dosarul ”Gala Bute” în care a fost inculpată și fostul ministru al Turismului, Elena Udrea. În acest dosar, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a primarului Cornel Resmeriță, a funcționarului public Alin Condoiu pentru abuz în serviciu și a administratorului firmei Termogaz Company, Miron Gărdean, pentru instigare la abuz în serviciu. După mai bine de 4 ani în care acest dosar a fostCItește mai departe


PSD va depune amendamente la Bugetul de Stat prin care să fie plătite salariile minerilor

Situația cu care se confruntă minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara a fost analizată în cursul zilei de luni, 22 februarie 2021 și în cadrul ședinței Biroului Politic Național al Partidului Social Democrat. Vicepreședintele formațiuni, Sorin Grindeanu spune că parlamentarii PSD vor depune amendamente la legea bugetului de stat pentru a le fi plătite minerilor din Valea Jiului drepturile restante. ”Am discutat în Biroul Politic Naţional şi despre situaţia din Valea Jiului. Am decis să luăm legătura cu colegii noştri europeni, pentru ca, din miliardele prevăzute atât în FondulCItește mai departe


Ministrul Muncii, Raluca Turcan dă asigurări că toate drepturile minerilor vor fi achitate în următoarea perioadă

O nouă- rundă de discuții pe tema revendicărilor exprimate de minerii din Valea Jiului în protestele declanșate săptămâna au fost luni, 22 februarie 2021 subiectul discuțiilor de la Ministerul Muncii, între ministrul de resort Raluca Turcan, administratorul special al CEH, Cristian Roșu și președintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn. Întâlnirea de la Ministerul Muncii a fost mediată de conducerea Centralei Naționale Sindicale Meridian. În urma discuțiilor de astăzi, ministrul Muncii, Raluca Turcan a declarat că deja au fost demarate în procedură de urgență de către Urgent toate documentele necesareCItește mai departe


Primul Ministru Florin Cîțu crede că protestele nu sunt o soluție pentru Valea Jiului

”Nu voi permite o nouă mineriadă, nu pe mandatul meu !”, a declarat Primul Ministru Florin Cîțu, ca răspuns la situația din Valea Jiului unde, de aproape o săptămână, minerii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara protestează ca urmare a faptului că nu și-au încasat la timp salariile și că există restanțe de aproape un an de zile la plata altor drepturi care li se cuvin. Primul ministru al Guvernului este de părere că protestele nu sunt, în acest moment, o soluție la problemele CEH și ale oamenilor din Valea Jiului. ”Este unCItește mai departe


Primarul Devei o comite din nou: ”Ce fac minerii sâmbăta și duminica ? Stau la chefuri !”

Duminică a fost o nouă zi de proteste, unde tensiunile sociale iau amploare, după ce salariații CEH nu și-au primit drepturile bănești aferente lunii februarie, iar o serie de alte drepturi sunt deja restante de un an. Acestora li s-au alăturat mii de oameni care, duminică seara, au ieșit pe străzile din municipiul Lupeni, în semn de solidaritate cu minerii aflați în grevă, autoblocați în subteran de aproape o săptămână. Între timp, liderul liberal Florin Oancea, primarul municipiului Deva a stârnit furia minerilor din Valea Jiului după ce i-a acuzatCItește mai departe


Consiliul județean Hunedoara / Anunț Convocator ședința CJH din 26.02.2021

În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 26.02.2021, ora 11:00, se va desfășura în sistem de videoconferință, ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea Statutului actualizat al Asociației Salvital Hunedoara; Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu; Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții al BiblioteciiCItește mai departe


În altarul dimineții / O poezie de Dorel Neamțu

În altarul dimineții Aprind două lumânări Ard și ziua, ard și noaptea, Parcă-s două sărutări   Și în clopotul de vise Sfântul sunet rar, divin Bate la inimi închise De prea mult și prea puțin   Dor de ape curgătoare De cărări și de poteci Dar deodată devin Soare Nu-s mai pietre, nu-s mai reci   Un fior ca din oglindă Și-o săgeată de amor A trecut să ne aprindă Sufletul de acest dor   Fulgi de nea brăzdează cerul Norii s-au îndrăgostit Nu mai strălucește gerul Inima TA s-aCItește mai departe