luni, martie 1st, 2021

 

În județul Hunedoara a început campania de depunere a cererilor pentru subvențiile pe terenurile agricole

În județul Hunedoara, în perioada 1 martie – 15 mai 2021, sunt așteptați să depună cererile peste 17.000 de fermieri. Suprafața totală pentru care vor fi acordate subvenții din partea statului este de 132.000 hectare. Potrivit directorului executiv al centrului Județean APIA, Topor Veronica, primăriile din județul Hunedoara au primit deja tabelele cu fermierii și suprafețele corespunzătoare fiecăruia, pentru a putea fi eliberate adeverințele necesare depunerii cererii unice. Documentele pot fi transmise online către Centrul județean APIA sau către Centrele locale din Deva, Hunedoara, Brad, Orăștie, Ilia, Petrila și Sântămărie Orlea.CItește mai departe


Raed Arafat anunță când am putea reveni la viața de dinainte de pandemie. „Există două condiții”

Românii s-ar putea bucura în sfârșit de vești bune. Revenirea la o viață cât de cât normală s-ar putea produce spre finalul acestui an, în condițiile în care campania de vaccinare merge bine și se respectă în continuare măsurile de prevenire a infectării cu SARS COV-2, susține șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. “Dacă campania de vaccinare merge foarte bine și sper să continue – avem o campanie care, comparativ cu alte țări, are succes și are un număr suficient de oameni vaccinați – dacă totul merge bine,CItește mai departe


1 Martie – Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Mărţişor. Cele mai frumoase și cunoscute tradiții și obiceiuri românești legate de sărbătoarea Mărțișorului

Simbolul străvechi al primăverii, al începutului, al bucuriei de a trăi este Mărțișorul. De Mărțișor, vechiul se reînnoieste, iar tradițiile, obiceiurile si datinile vechi de mii de ani sunt readuse in centrul atentiei. Iata cateva din cele mai frumoase si cunoscute traditii si obiceiuri romanesti legate de sarbatoarea Martisorului: In mod traditional, Martisorul se prinde in piept sau la mana inainte de rasaritul soarelui, in zorii zilei. Purtat la incheietura mainii sau in piept, snurul in firicele de alb si rosu capata semnificatii aparte. Albul semnifica masculinitatea, ratiunea si sobrulCItește mai departe


Legea „bormașinii”: AMENZILE pe care vecinii care fac zgomot în orele de liniște le-ar putea primi

Tot omul își înfige, din când în când, câte ceva în perete, fiecare are dreptul să-și renoveze apartamentul și, până la urmă, e aproximativ liber să NU dea explicații vecinilor pentru cam tot ce face în apartamentul său. Dar instrumentul acesta fascinează destul de mult poporul român și dacă n-aș fi văzut/auzit deja destule întrebări legate de când intră în vigoare „legea bormașinii” și n-aș fi auzit poveștile cu oamenii care nu mai contenesc să o folosească, nu i-aș fi acordat deloc atenție. Ca să dezamăgesc pe unii dintre cititoriiCItește mai departe


ȘAPTE curiozități despre GHIOCEL, floarea care vestește primăvara. Dincolo de aspectul fragil ascunde adevărate povești

Ghioceii sunt florile care vestesc sosirea primăverii, fiind primele dintre flori care se ivesc încă de la începutul anotimpului, însă, sub aspectul firav și delicat al acestora, ascund adevărate povești și curiozități. 1. In lume exista peste 100 de specii de ghiocei La prima vedere, toti ghioceii pe care i-ai vazut par ca sunt identici, insa nu este asa. In lume exista peste 100 de soiuri de ghiocei. De exemplu, Galanthus nivalis Pagoda este un soi de ghiocel care are petalele usor rasucite spre exterior, iar Galanthus nivalis Virescens areCItește mai departe


„Babele” de Martie. O legendă românească fascinantă. Tu ţi-ai ales baba?

„Babele” de Martie îţi pot spune care va fi starea ta de spirit în acest an. Să nu uiţi de primele nouă zile din luna martie!   Un obicei frumos din rânduiala populară tradiţională, alegerea „babelor”, aşa cum îl cunoaştem astăzi, cu rol de amuzament, avea o însemnătate aparte în formarea valorilor familiale tradiţionale şi, mai mult, era un „dătător de speranţă” pentru viaţa veşnică. Credinţa populară spune că „Babele” sunt vrăjitoare care au puterea să influenţeze starea vremii într-o singură zi, căci în aceste zile până şi Baba Dochia,CItește mai departe


Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroşani, Judeţul Hunedoara face ANGAJĂRI

Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroşani, Judeţul Hunedoara,  organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: secretar III; îngrijitor (2 posturi). Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul înCItește mai departe


Restricții de circulație luni, 1 martie, în Defileul Jiului

Circulația rutieră va fi închisă astăzi, 1 martie 2020, între orele 12-14 pentru toate tipurile de autovehicule, pe DN 66 (E79) în zona localității Lainici din Defileul Jiului. Măsura este necesară ca urmare a faptului că în zonă se vor efectua lucrări de detonare a versantului muntelui, în apropierea Mănăstirii Lainici, în vederea construirii de noi locuri de parcare pentru cei care vizitează acest lăcaș de cult. Participanții la trafic sunt invitați să respecte panourile de semnalizare aferente și să circule cu atenție, după ridicarea restricțiilor.


”Cărbune și societate în Valea Jiului” – o epopee a unei activități economice care se pregătește să intre definitiv în istorie

Privind nu doar în lumina celor mai recente evenimente sociale de la Lupeni, care i-au adus din nou în centrul atenției pe truditorii din adâncuri, ci și analizând ”la rece” istoria recentă, prezentul și mai ales perspectivele industriei miniere din Bazinul Văii Jiului – cândva unul dintre cele mai mari bazine carbonifere ale Europei – este cât se poate de evident că acest sector economic își trăiește acum ultimele zvâcniri înainte de a intra, definitiv, în istorie. Poate intuind acest moment sau poate din dorința de a arăta lumii căCItește mai departe


Un răsărit de soare / O poezie de Dorel Neamțu

Un răsărit de soare Nu e decât un fulg Ce lasă lumină Lumină divină Ce se închină Clipelor ce curg Un murmur de izvor Nu e decât un plâns Ce lasă lumină Lumină divină Ce se închină Unui dor aprins Un fulger de zâmbet Nu e decât suspin Ce lasă lumină Lumină divină Ce se închină Unui destin Un dulce sărutat Nu e decât o rană Ce lasă lumină Lumină divină Ce se închină Unui oftat O floare de crin Nu e decât o stea Ce lasă lumină Lumină divinăCItește mai departe


ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!

E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbăCItește mai departe


Încep înscrierile pentru a IX-a ediție a Festivalul Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”

În perioada 1 – 26 martie 2021, tinerii interpreţi de muzică populară din țară şi de peste hotare se pot înscrie la preselecţia Festivalului Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”, Ediția a IX -a. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, în perioada 14-16 aprilie 2021, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Potrivit Regulamentului, pot participa la preselecție concurenți din țară și de peste hotare, cu vârsta minimă de 16 ani. Aceștia vor interpreta un cântec fără acompaniament muzical (doină, baladăCItește mai departe


Restricții de apă luni, 1 martie, la Petroșani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 1 martie 2021, în municipiul Petroșani – între orele 9:00 – 12:00. Zonele afectate: str. Maleia, V. Milea, Zorilor, Intrarea Eroilor, Piscului, C-tin Mille. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Maleia, nr. 130. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere. Birou Presă Apa Serv Valea Jiului Petroşani