Un nou lot de echipamente medicale achiziționate din fonduri europene au intrat în dotarea Spitalului Municipal Lupeni

Programul de investiții în dotarea cu echipament medical de ultimă generație a secțiilor de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Lupeni continuă în ritm susținut. În aceste zile, după cum ne informează primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță au fost recepționate o serie de alte echipamente și aparate medicale achiziționate din fonduri europene, în cadrul unui proiect pentru care municipalitatea a aplicat imediat după ce Uniunea Europeană a lansat, odată cu pandemia de coronavirus, un program special pentru dotarea unităților medicale.

Acesta este al treilea lor de echipamente livrate Spitalului municipal din Lupeni în urma finalizării contractelor de achiziție. De data aceasta, la Lupeni au sosit 10 bucăți de barbotoare, un videolaringoscop, un aparat de anestezie portabil, 7 ventilatoare mecanice, ș.a. Cei din spital au fost foarte încântați de aparatura achiziționată. Am reușit să scoatem la licitație șapte loturi pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru spital, care au fost încredințate și au fost semnate contractele cu cei care ne vor aduce această aparatură. Deja, după cum am mai informat, am mai primit: aparat radiologie mobil; electrocardiograf portabil; ecograf dopller color portabil ATI (cu transducer). Iar, în perioada următoare vom primi și alte echipamente medicale care vor ajuta la creșterea calității serviciilor medicale din cadrul Spitalului Municipal Lupeni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

În cadrul acestui program, Primăria municipiului Lupeni a reușit să atragă peste 6,5 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile, fără nici o contribuție din partea Bugetului local.