Veniturile românilor ar putea fi MAJORATE: Coaliția se gândește la soluții, după ce inflația a ajuns la 8,4%

Coaliţia de guvernare caută soluţii prin care să vină în sprijinul românilor afectaţi de valul de scumpiri, cauzat de criza din energie. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că este posibilă chiar o majorare a tuturor veniturilor românilor.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, luni, că anul acesta este posibil să avem o majorare la toate veniturile, ţinând cont de impactul inflaţiei, atât la bugetari, cât şi la privaţi şi la pensionari. El a precizat că este posibilă şi o scădere a CAS şi a TVA-ului. Toate aceste lucruri sunt în discuţie, în acest moment, sunt într-o coordonare economică, vedem ce măsuri se iau pentru scăderea inflaţiei, a mai spus Ciolacu.

”Este posibil să avem o majorare la toate veniturile, ţinând cont de impactul inflaţiei. Când spun toate veniturile, înseamnă şi bugetari, şi privaţi şi pensionari şi toată lumea”, a declarat Marcel Ciolacu, arătând că ”s-au angajat cu toţii în acest act de guvernare pentru ca oamenii să o ducă mai bine”.

”Toate aceste lucruri sunt în discuţie, în acest moment, sunt într-o coordonare economică, vedem ce măsuri se iau pentru scăderea inflaţiei..Toate aceste discuţii pleacă în primul şi în primul rând de la cauză”, a mai spus Ciolacu, precizând că şi liderul PNL Florin Cîţu şi el au spus ce este pe masă, în acest moment. ”Să venim cu o decizie, în primul rând să vină prim-ministrul, în ceea ce priveşte cauza şi apoi sunt ferm convins că va fi un pachet întreg pentru a reglemneta efectele”, a mai spus el.

300 de lei în plus în buzunarele românilor

Florin Cîțu spune că va propune în cadrul coaliției de guvernare, o reducere a CAS cu 5%, ceea ce ar aduce în buzunarele românilor aproape 300 de lei lunar. Despre reducerea CAS-ului, propusă de Florin Cîţu, Marcel Ciolacu a spus: ”E una dintre măsuri care se ia pe o perioadă determinată, pentru a combate inflaţia”.

Întrebat dacă este posibil să vedem o reducere a CAS şi a TVA, anul acesta, preşedintele PSD a spus: ”Este posibil, este una dintre măsuri prin care te lupţi să menţii… aţi văzut şi reducerea TVA-ului la gigacalorie”.

Despre discuţiile din coaliţie privind majorarea pensiilor, Marcel Ciolacu a spus că îl bucură foarte mult decizia premierului Nicolae Ciucă de a merge cu ministrul Marius Budăi la Comisia Europeană, să discute.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu spune că asta nu este o soluție de lungă durată și pentru că trebuie să fie luate măsuri pentru a opri creșterile la energie electrică și gaze, adică cauza tuturor scumpirilor. Guvernul trebuie să ia o decizie rapidă pentru că luna viitoare expiră acea ordonanță de urgență privind plafonarea și compensarea facturilor la gaze și curent electric. Ne așteptăm ca zilele viitoare guvernul să vină cu soluții, vom vedea și dacă ia în calcul inclusiv reducerea TVA, o soluție despre care Florin Cîțu spune că ar reduce rata inflației cu aproximativ 2 procente.

Sursa: observatornews.ro