Comunicat de presă / Apa Serv Valea Jiului celebrează Ziua Mondială a Apei

În fiecare an, în 22 martie, apa este sărbătorită mondial, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite. Anul acesta, tema Zilei Mondiale a Apei se concentrează asupra apelor subterane, sub titlul „Apa subterană: Să facem invizibilul vizibil!”. Campania din acest an își propune să explice rolul apelor subterane în sistemele de apă și canalizare, agricultură, industrie, ecosisteme și adaptarea la schimbările climatice. Mesajul general al campaniei atrage atenția asupra exploatării, protejării și utilizării durabile a apelor subterane, elemente esențiale pentru supraviețuirea și adaptarea la schimbările climatice și pentru satisfacerea nevoilor populației globului, aflate în continuă creștere.

Apele subterane constituie cel mai mare rezervor de apă dulce din lume, reprezentând mai mult de 97% din toate rezervele de ape dulci disponibile pe glob (excluzând gheţarii și calotele glaciare), restul de 3% fiind constituit din apele de suprafaţă (în principal lacuri, râuri și zone umede).

Pentru operatorul regional Apa Serv Valea Jiului, apa reprezintă mai mult decât un element vital, apa fiind o responsabilitate de zi cu zi. Apa Serv Valea Jiului desfășoară în aria sa de operare servicii de captare, tratare, transport, acumulare și de distribuire a apei potabile, respectiv de canalizare şi de epurare a apelor uzate menajere în localităţile din Valea Jiului.

Pentru ca toți locuitorii să aibă acces la sisteme performante de alimentare cu apă și de canalizare, Apa Serv Valea Jiului derulează proiectul major de investiții „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”, cu finanțare nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației din aria a șase localități din Valea Jiului: municipiile Petroșani, Lupeni, Vulcan și orașele Aninoasa, Petrila şi Uricani.

Contractul de finanţare a fost semnat în luna mai 2017 şi are o valoare totală de 384.329.650,38 de lei, din care, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene este de 275.186.442,38 de lei. În cadrul proiectului, investițiile se derulează prin 13 contracte de lucrări, 2 contracte de servicii și 1 contract de furnizare. La momentul actual, proiectul implementat de Apa Serv Valea Jiului are un progres fizic de 70%, două contracte de lucrări și un contract de furnizare recepționate.

Pentru a marca Ziua Mondială a Apei, Apa Serv Valea Jiului organizează, în perioada 21 – 22 martie 2022, o serie de activități educaționale, în cadrul cărora elevi de la unitățile de învățământ din Petrila și Petrosani, însoțiți de cadre didactice, vor putea vizita stațiile de tratare de la Valea de Pești și Jieț.