Pensii 2022: Ce modificări importante vor apărea la pensiile ocupaţionale, facultative și la Pilonul II

În Parlament a fost depus un proiect legislativ care prevede modificări importante la Pilonul II de pensii. Proiectul mai are în vedere un sistem echitabil de impozitare a pensiilor administrate privat, a pensiilor facultative și a pensiilor ocupaționale.

Parlamentarii PNL Mara Calista şi Bogdan Huţucă au iniţiat o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Pentru susţinerea acestor modificări li s-au alăturat, prin semnarea proiectului, încă 45 de deputaţi de la mai multe partide parlamentare.

Prin această iniţiativă legislativă se doreşte impozitarea în cuantum de 10% a creşterilor patrimoniale generate de randamentul acumulat în timp, prin stabilirea unui prag minim impozabil şi excluderea din baza impozabilă a sumelor care sunt constituite ca şi contribuţii, acestea fiind deja impozitate la sursele de generare. Aceleaşi prevederi vor fi aplicate inclusiv Pilonului II de pensii.

Astfel, se restabileşte venitul impozabil aferent sumelor primite potrivit legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, precum şi ale legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale.

„Ne dorim să existe un cadrul legal de impozitare echitabil pentru a creşte contributivitatea la sistemele facultative de pensii prin atragerea cât mai multor persoane interesate, pentru a le face atractive şi rentabile. Prin prezenta propunere legislativă ne dorim să reglementăm valoarea venitului impozabil atunci când urmează a se efectua plăţi din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III şi segmentul pensiilor ocupaţionale din România”, a declarat Mara Calista, potrivit agerpres.ro.

Sursa – ziarulunirea.ro