luni, aprilie 4th, 2022

 

Vestea cea mare pentru cei cu pensii până în 1.500 de lei. Anunțul venit chiar în această dimineață

Anunțul a fost făcut de către liderul social democrat Marcel Ciolacu, care a explicat că marți, 5 aprilie, se va lua decizia de alocare a voucherelor de 50 de euro. Acestea vor fi acordate o dată la două luni către persoanele cu venituri mici. Majoritatea celor vor beneficia sunt pensionarii cu pensii mici Vești bune pentru români! Decizia va fi luată în curând. Câți bani urmează să primească? Totodată, președintele PSD a subliniat că bugetul pentru inițiativa ce vizează acordarea voucherelor este de 700 de milioane de euro. „Există unCItește mai departe


ACCIDENT rutier pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Coliziune între un autocamion și o autoutilitară

Un accident rutier a avut loc luni, 4 aprilei, în jurul orei 9.00, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu, în zona localității Cunța. Coliziunea dintre un autocamion și o autoutilitară a avut loc pe breteaua de acces în parcarea de pe autostrada A1, km. 297, Cunța, sensul de mers Deva – Sibiu. Din primele informații, în urma accidentului nu s-au înregistrat victime omenești Sursa – ziarulunirea.ro


Viața la țară devine un lux? Tendința oamenilor de la oraș de a se muta la sat

Avram Fițiu a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre tendința oamenilor de a se muta la sat. Profesorul Avram Fițiu, conferențiar universitar la USAMV Cluj-Napoca, a vorbit despre tendința oamenilor de la oraș de a se muta la sat: „În funcție de situația socio-economică din anii următori, cu siguranță că această clasă de mijloc din România, cel puțin spre o casă de vacanță, dacă își permite, o să facă pasul, din motive de siguranță a familiei. Pandemia și războiul pot accelera acest fenomen neo-rural și în România. L-am văzutCItește mai departe


Poprirea pe salariu, pensie sau cont în 2022: Când şi cum executarea silită poate fi anulată în justiţie

În 2022, poți contesta și anula poprirea salariului sau a pensiei în urma apariţiei unor noi metode de a obține acest rezultat în raport cu recuperatorul de creanțe sau cu instituţia financiar bancară. Iar metoda clasică prin care poți anula proprirea salariului/pensiei este contestația la executare, care este, în fapt, o cerere de chemare în judecată, potrivit avocatului Velicu Daniel. „Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când cel interesat a primit comunicarea sau, după caz, înștiințarea popririi. Dacă poprirea este efectuată asupra unor venituriCItește mai departe


România întrece Italia la producția de mașini: Câte a construit în 2021 și pe ce loc ne aflăm

Anul trecut s-au cumpărat în lume peste 65 de milioane de mașini noi, în creștere față de 2020, însă piața europeană a scăzut, din cauza crizei semiconductorilor. În UE s-au produs 10 milioane de mașini, iar România a fost pe locul șase la producție, urcând două locuri față de 2020, înaintea Italiei. Datele fac parte dintr-un raport anual al ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Automobile), citat de hotnews.ro. România este pe locul 6, depășind în 2021 și Italia. Producția auto a scăzut la noi cu 4%, iar în Italia, cuCItește mai departe


Băsescu riscă ÎNCHISOAREA: Parchetul General a deschis dosar, după ce a fost declarat turnător la Securitate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Băsescu a afirmat că a luat notă de decizia Înaltei Curţi potrivit căreia acesta a colaborat cu Securitatea şi anunţă că va face „demersurile legale” la CEDO. Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații. Anunțul a fost făcut de Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică. ”Pe 31 martie 2022, Parchetul GeneralCItește mai departe


Admitere Şcoala de Poliţie 2022: Războiul din Ucraina îî sperie pe tineri. Numărul candidaţilor, de trei ori mai mic decât anul trecut

Circa 3.600 de tineri s-au înscris pentru a susţine examenul de admitere în Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina pentru sesiunea din aprilie-mai 2022. Numărul este de aproape trei ori mai mic faţă de cel din septembrie anul trecut. Admitere Şcoala de Poliţie 2022. Cariera în poliţie nu mai este la mare căutare. Frica de război şi modificarea examenului de admitere i-au determinat pe mulţi dintre absolvenţii de liceu să se reorienteze către alte şcoli, spun reprezentanţi ai MAI citaţi de Adevărul. Anul trecut, examenul a fostCItește mai departe


Românii care consumă droguri, trimiși la închisoare în loc să fie tratați. O singură țigară de cannabis ar putea duce la 5 ani de puşcărie. PROIECT

Proiectul de lege prevede sancțiuni mai aspre inclusiv pentru cei care dețin sau cumpără droguri pentru consum propriu, fără intenția de a obține profit. Propunerea legislativă vine într-un context în care, pe plan internațional, pedepsele la adresa consumatorilor sunt micșorate, iar consumul de cannabis este treptat dezincriminat. Pedepse până la 15 ani pentru traficanții de droguri Proiectul este inițiat de către deputații PNL Laurențiu Leoreanu și Ioan Cupșa și a primit semnături de susținere de la mai mulți deputați liberali. În esență, este vorba de modificări la Legea 143/2000 privindCItește mai departe


LISTA RUȘINII ANAF 2022: Cum verificaţi dacă lucraţi la o companie cu datorii

În “lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T1 2022. ”Lista ruşinii” este reglementată de Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii. Lista poate fi consultată AICI Obligaţiile fiscale pentru T1 2022 sunt aferente perioadei ianuarie – martie 2022. În cadrul listei sunt incluse doar firmele care au datorii fiscale de la 100.000 de lei în sus. Ordinului Ministerului Finanţelor Publice (MFP) nr. 558/2016 privind Procedura deCItește mai departe


Când începe VACANȚA de Paşte 2022: Elevii au anul acesta o vacanță de două săptămâni. STRUCTURA anului școlar 2021-2022

Anul acesta, elevii din România au o vacanță de primăvară de două săptămâni. Aceasta va cuprinde atât Paștele ortodox 2022, cât și  Paștele catolic 2022. Vacanţa de primăvară 2022 este programată, conform structurii anului școlar 2021-2022, în aceeași perioadă cu vacanța de Paște. Aşadar, elevii din toate ciclurile de învăţământ nu vor mai avea parte de două vacanțe, ci se vor bucura de mai multe zile libere în preajma sărbătorilor pascale. Când intră elevii în vacanţa de Paşte 2022 Elevii din toate ciclurile de învăţământ au două săptămâni de vacanțăCItește mai departe


Tinerii care nu au făcut armata pot fi MOBILIZAŢI la locul de muncă, în caz de război

Ministrul Apărării a spus ce se va întâmpla cu bărbaţii care nu au făcut armata în cazul ipotetic în care ar fi nevoie de o mobilizare. „Nu poți să încorporezi și să să mobilizezi tinerii care nu au făcut stagiul militar. Fără pregătire militară nu te poate mobiliza nimeni. Sigur, poți să fii mobilizat la locul de muncă, într-o zonă din asta civilă într-o perioadă ca asta, pentru că sunt legi. Asta doar în cazul în care este război. Faptul că se apropie Rusia de graniță, ne pregătim, NATO seCItește mai departe


România NU mai importă gaz rusesc: Livrările pe Isaccea și Negru Vodă au fost oprite

Începând de vineri, 1 aprilie 2022, România nu mai primeşte gaz rusesc. Potrivit unor informaţii obţinute de DC Business, se pare că livrările pe Isaccea și Negru Vodă au fost oprite. Mai exact, nu a mai fost efectuată nicio rezervare de capacitate lunară pe cele două rute de import ale gazului rusesc în ţara noastră. Este vorba despre companiile Conef din Cipru şi Wintershall din Zug – Elveţia, intermediarii Gazprom prin intermediul cărora România importă gaze din Rusia Motivul ar fi acela că ţara noastră reuşeşte să acopere consumul, într-oCItește mai departe


Tichete de masă 2022: Valoarea lor ar putea CREȘTE la 30 de lei începând cu 1 iunie

Noi vești pentru angajați. PSD propune creșterea valorii tichetelor de masă la 30 de lei începând cu 1 iunie, au declarat pentru G4Media surse politice. Valoarea actuală a tichetelor este de 20,17 lei.În urma modificării suma în plus pentru un angajat ar putea ajunge la 216,26 de lei. În prezent, valoarea tichetelor de masă este de 443,74 lei, iar de la 1 iunie ar ajunge la 660 lei. ziarulunirea.ro


Recrutări în Armată 2022: MApN caută militari voluntari în termen. Toţi vor primi bani din partea statului

În prezent, România are în jur de 70.000 de soldați încadrați la Ministerul Apărării Naționale, plus încă 50.000 în rezervă.   Alţii, dacă noua lege va fi adoptată, vor fi militari voluntari în termen. Toţi vor primi bani din partea statului. Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale: „O armată profesionistă are nevoie nu neapărat de carne de tun, ci are nevoie de specialişti, de experţi, de oameni care pot să dezvolte operativ mai complicat, cu armament mai complicat, cu tehnologie mult mai complicată.” Ministerul Apărării mizează nu doar pe profesioniştii angajaţi,CItește mai departe


Prohibiția la pescuit 2022 începe sâmbăta viitoare: Activități INTERZISE și SANCȚIUNI

Perioada de prohibiție la pescuit a fost anunțată de autorități. Prohibiția la pescuit va dura 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie, în habitatele piscicole naturale, respectiv, de 45 de zile, între 24 aprilie și 7 iunie inclusiv, în apele care constituie frontieră de stat. „Conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 57/675, publicat în Monitorul Oficial nr.295/ 25 martie 2022, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologicăCItește mai departe


Bilete de tratament balnear 2022: Încă o categorie de pensionari se vor putea bucura de acestea

O nouă categorie de pensionari vor putea beneficia de bilete de tratament balnear în anul 2022, potrivit unei hotărâri aprobate de Guvern. Potrivit hotărârii de Guvern, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2022 este asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere. „Au fost modificate condițiile specifice de ierarhizare şi de punctaj pentru a ierarhiza pensionarii militari şi persoanele beneficiare ale prevederilor actelor normative cu un caracter reparatoriu care solicită bileteCItește mai departe


CNAS anunță modificări în sistemul de asigurări sociale de sănătate: Care sunt noile schimbări

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că vineri intră în vigoare contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în interiorul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Principalele modificări vizează asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice. Astfel, a fost dezvoltat pachetul de bază acordat în asistenţa medicală primară, prin introducerea de servicii diagnostice şi terapeutice care pot fi acordate de către medicii de familie. „Am lărgit pachetul de servicii acordate de medicii de familie pentru ca pacientul să aibăCItește mai departe


Planul de urbanism pentru noul cartier turistic al municipiului Lupeni a fost finalizat și lansat în dezbatere publică

În mod constant, de câțiva ani buni, în special în sezonul turistic de iarnă, stațiunea turistică Straja este căutată de tot mai mulți turiști. Și în sezonul recent încheiat, mulți dintre cei care și-au propus să vină la schi în apreciata stațiune turistică din Valea Jiului au fost puși în situația de a-și schimba planurile, deoarece capacitățile de cazare din Straja au fost ocupate în proporție de 100%. Din păcate, în zona din imediata vecinătate a domeniului schiabil, nu vor mai putea fi construite noi capacități de cazare, pentru căCItește mai departe


Universitatea din Petroșani i-a atribuit scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu titlul de profesor onorific

Personalitate marcantă a culturii românești și reprezentant de seamă al comunității culturale din Valea Jiului, în secolul XX, scriitorul și filosoful Ion Dezideriu Sîrbu nu a putut să facă în timpul vieții sale o carieră pe măsură în mediul academic. Cu toate că, la scurt timp după absolvirea Facultății de Litere și Filozofie a Universității ”Regele Ferdinand I” din Cluj (unde l-a avut ca profesor și mentor pe Lucian Blaga) avea să-și câștige nu doar reputația de a fi, așa cum remarca el însuși într-una din scrierile sale, ”primul studentCItește mai departe