Costel Avram: ”Ansamblul Istoric Mina Petrila are de acum cale liberă spre lu(mină)!”

Într-un fel, chiar dacă poartă oficial doar semnătura olografă a președintelui CJH, Laurențiu Nistor și a directorului general a SNIMVJ, Daniel Călin Sîrb, documentul de vânzare-cumpărare al ”Ansamblului istoric Mina Petrila”, document care constituie actul de naștere al Exploatării Culturale Petrila, are în istoricul său mult mai multe semnături onorante ale unor oameni care au făcut posibilă salvarea acestui patrimoniu cultural și istoric inestimabil. Fie că vorbim de artistul plastic Ion Barbu, cel căruia i se datorează fără doar și poate ideea salvării activelor fostei Mine Petrila de la demolare și, mai ales, cele mai multe din ideile prin care acestea au căpătat deja o recunoscută conotație culturală, artistică și turistică. Așa cum la fel de importante sunt și ”semnăturile” primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, ale inimosului arhitect Mihai Danciu, ale minerului Cătălin Cenușe (cel care a devenit, voluntar, primul custode al Muzeului Salvatorului Miner, deschis la Mina Petrila), ale arhitecțului urbanist Ilinca Păun Constantinescu, ale inimoșilor voluntari ai consorțiului de ONG-uri Valea Jiului Implicată și al tuturor membrilor Asociației Planeta Petrila, care au crezut și cred acum, cu și mai mare convingere că Mina Petrila va continua nu doar să trăiască, dar mai ales să exploateze acest valoros și nesecat filon de cultură care există în acest spațiu.

La fel de bine, între cei care-și pot pune o semnătură de onoare pe actul de naștere al Exploatării Culturale Petrila se numără și administratorul public al Consiliului județean Hunedoara, Costel Avram. Asta deoarece, cu câțiva ani în urmă, după ce a fost desemnat în funcția de administrator public al Consiliului județean Hunedoara, încă din vechea legislatură, a asumat, după o discuție cu Ion Barbu și toți ceilalți promotori ai ”Planetei Petrila” misiunea de a convinge administrația județeană de utilitatea și necesitatea de a achiziționa ”Ansamblul istoric Mina Petrila”. Din terțe motive, care au ținut o vreme de birocrație, mai apoi de (i)rațiuni politice, apoi de acceptul Guvernului și într-un final din nou de birocrație, ansamblul de clădiri declarate patrimoniu cultural, împreună cu întreg perimetrul fostei Mine Petrila a intrat, în sfârșit, în proprietatea Consiliului județean Hunedoara.

Odată ce acest transfer a fost finalizat, Costel Avram se declară mândru de faptul că a putut fi parte a echipei care a reușit acest lucru, iar pe de altă parte se declară la fel de decis să se implice în susținerea activităților viitoare care vor pune în valoare acest obiectiv. ”2/3 din lu(mină) este mină! Așa a scris, jucându-se cu cuvintele, artistul plastic Ion Barbu, pe una dintre clădirile fostei exploatări miniere Petrila, încercând să o transforme în Exploatarea Minieră Petrila. Ei bine, cred că din 4 mai 2022, ne putem gândi serios la transformarea fostei exploatări miniere într-un spațiu multicultural, primul de acest fel din România. Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara a semnat actul prin care Ansamblul Istoric Mina Petrila intră în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara. Prețul – 1.500.000 lei, negociat la sânge, cu mult mai mic decât cel cerut de Ministerul Energiei. Laurențiu Nistor a felicitat echipa de negociatori ai CJH, dar îmi revine mie plăcerea de a spune că șeful acestei echipe a fost chiar domnia-sa! Una peste alta, cert este că, de pe acum, Ansamblul Istoric Mina Petrila are cale liberă spre lu(mină)!”, a declarat Costel Avram.

Acesta spune că, în perioada imediat următoare, Prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Programul Operațional Tranziție Justă și Programul Operațional Regional 2021-2027, Consiliul Județean Hunedoara intenționează să obțină fonduri pentru proiectul Ansamblul Istoric Mina Petrila. ”Indiferent cum se va numi în final acest loc, este deja cert că aici va lucra o echipă transdisciplinară performantă, în cadrul căreia s-au remarcat deja artistul Ion Barbu, arhitectul Mihai Danciu, arhitecta urbanistă Ilinca Păun-Constantinescu. Le voi acorda tot sprijinul, pentru că sunt specialiști recunoscuți mult dincolo de granițele României. Dacă Ion Barbu este apreciat excepțional la Iași, cu siguranță așa va fi și la Petrila! În Germania, Franța și Polonia există deja astfel de ansambluri istorice puse în valoare, iar eu sunt sigur că în România, primul de acest fel va fi la Petrila, Valea Jiului, Județul Hunedoara!”, a mai spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.