Elevii ar putea învăța șah, ca materie opțională, în școli. Ministrul Educației: „Există deja un număr important de profesori care au fost formaţi”

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a avut în cursul zilei de joi o întâlnire cu marele maestru Garry Kasparov și a declarat faptul că și-a asumat introducerea șahului în unitățile de învățământ din România, ca materie opțională.„Văzând nivelul de implicare al lui Garry Kasparov pentru susţinerea şahului, mi-am asumat şi eu introducerea acestei discipline în şcoli. Mă impresionează atractivitatea foarte mare pe care şahul o are în rândul elevilor şi profesorilor, chiar şi în această epocă în care IT-ul a prins multă putere. Ministerul Educaţiei are de gând să susţină promovarea şahului în şcolile româneşti”, a afirmat ministrul.

Întrebat când va începe să fie predată în şcoli această nouă disciplină, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „Există deja un număr important de profesori care au fost formaţi pentru a putea preda şahul. Este un curs de formare susţinut de Federaţia Română de Şah cu un număr de 100 de ore. Aceşti profesori sunt formaţi în mare parte, avem de asemenea în lucru şi planurile cadru, care vor fi valabile începând cu septembrie 2023. Şi vom căuta împreună cu experţii în ştiinţele educaţiei să găsim un loc cât mai potrivit acestei discipline pe care şi eu o doresc în şcolile româneşti”, potrivit Agerpres.