Paradă cu motocicliști în centrul Devei

Peste 250 de motocicliști din județele Hunedoara, Alba și Arad s-au întâlnit în acest sfârșit de săptămână la Deva. Aceștia au participat la cea de-a IV-a ediție a paradei motocicliștilor, un eveniment care se derulează la nivel național, sub sloganul ”Atenție la motocicliști”.

În cadrul acestui eveniment, motocicliștii au ”defilat” cu motoarele prin mai multe orașe hunedorene, pentru a conștientiza conducătorii auto că în trafic trebuie să fie foarte atenți la autovehiculele pe două roți. Între cei care au îmbrăcat costumul special din piese și și-au pus casca de motociclist s-a numărat și prefectul județului Hunedoara, Petru Călin Marian. Acesta consideră că, într-adevăr, motocicliștii sunt mai expuși pericolelor pe drumurile publice iar șoferii trebuie să le acorde o atenție sporită în trafic.

După întâlnirea de regrupare a „ bikerilor”, care a avut loc în Piața Cetății din Deva, motocicliștii au străbătut un traseu de peste 200 km, între orașele Deva, Simeria, Orăștie, Hunedoara și Hațeg.

Organizatorii, motocicliștii hunedoreni, spun că astfel de acțiuni vor avea loc în fiecare an, mai ales în sezoanele în care prezența lor pe șosele este mult mai frecventă.