Românii amendați nu se vor mai putea sustrage de la plată: Ori plătesc amenda ori suportă o pedeapsă penală

Parlamentul României a adoptat o lege prin care cei care încalcă legea și sunt amendați, nu se mai pot sustrage de la plata amenzilor. Cei care sunt sancționați ori plătesc amenda ori suport o pedeapsă penală, a transmis pe pagina de facebook Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL.

„LEGEA inițiată împreună cu colegii deputat PNL Radu Moisin și deputat PNL Ioan Cupșa, care rezolvă numeroasele situații în care cei amendați contravențional nu plăteau, a fost adoptată de Parlament și urmează a fi promulgată.

Realitatea ne-a demonstrat că multe persoane nu doar că nu au plăteau niciodată amenzile, dar nu respectau nici hotărârile definitive ale instanțelor judecătorești care transformau sancțiunea amenzii în prestarea unei activități în folosul comunității și astfel se sustrăgeau tuturor urmărilor legale pe care ar fi trebuit să le suporte.

Cei care încalcă legea prin săvârșirea de contravenții se vor gândi de două ori înainte de a o mai face deoarece pedepsele sunt efective:

– fie plătești amenda aplicată pentru încălcarea legii,
– ori, dacă nu plătești=muncești în folosul colectivității;
– dacă nici nu plătești și nici nu muncești în folosul colectivității pentru că nu dorești=suporți o pedeapsă penală!

Sancțiunea este efectivă, prevenția funcționează ceva mai bine, deci mai puține fapte antisociale!

Un alt efect benefic este faptul că fiind executate sancțiunile contravenționale (amenzile fiind formal venituri la bugetul local al comunei, orașului), nu mai sunt afectate nici bugetele comunelor sau micilor orașe.

Aceste amenzi parte a bugetelor locale, care apar ca venituri nerealizate, afectau serios ,,gradul de încasare” pentru micile u.a.t.-uri și ca o consecință nu li se mai alocau de la bugetul de stat sume de bani atât de necesare pentru funcționarea și dezvoltarea comunităților locale”, a scris pe facebook Gabriel Andronache

Sursa: bugetul.ro