Un nou pas către debirocratizare: Autoritățile nu vor mai cere de la cetățeni decât CNP-ul și numele

La Camera Deputaților, se află o inițiativă legislativă care a fost deja aprobată de Senat, care este și mai radicală în sensul că autoritățile centrale dar și cele locale nu vor mai cere de la cetățeni decât CNP-ul și numele.Inițiatorii scot în evidență redundanța cererilor pe care românilor li se cere să le completeze în care trebuie trecute informații precum numele și prenumele, codul numeric personal, cetățenia, inițială tatălui, data și locul nașterii, adresa completă de domiciliu, seria și numărul documentului de identitate.

Un astfel de document este un inconvenient și un disconfort atât pentru solicitant cât și chiar pentru funcționarii care trebuie să treacă respectivele date într-un program.

În noul proiect de lege se spune că: „Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice locale și centrale să solicite persoanelor fizice, în cadrul formularelor utilizate de acestea în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, a altor date de identificare decât numele și prenumele și codul numeric personal, cu menționarea adresei de comunicare a răspunsului. În cazul persoanelor juridice se vor putea solicita numai date referitoare la denumire, formă de organizare, codul unic de identificare și adresa sediului social”.

Instituţiile publice nu vor mai putea solicita còpii ale actelor, potrivit unei legi adoptate miercuri de Camera Deputaților. Potrivit deciziei, vor fi interzise copiile inutile, care se adună la dosarul cu şină. Legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare

„Este oficial! Instituţiile publice nu vor mai putea solicita còpii ale actelor. Cu majoritate de voturi a fost adoptată miercuri, leea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, anunță deputatul PNL George Cristian Tuţă.

El precizează că decizia Camerei Deputaților urmează să fie transmisă la preşedintele României pentru a fi promulgată şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

Sursa: dcbusiness.ro