Petiție a unui grup de elevi pentru reabilitarea terenului de sport din Crividia

Reprezentanții Administrației Publice Locale din municipiul Vulcan au avut, la ședința extraordinară a Consiliului local din 8 iunie 2022, surpriza unei vizite neașteptate. Un grup de elevi din clasa a VII-a A de la Școala gimnazială nr. 1 – structură a Liceului ”Mihai Viteazu” (diriginte: prof. Magda Șchiopu), susținuți de conducerea instituției dar și de Ioan Dorel Șchiopu, reprezentant al Institutului Intercultural din Timișoara, au participat la reuniunea aleșilor locali iar la finalul ședinței, i-au înmânat primarului Cristian Merișanu o petiție.

Această petiție este rezultatul unui proiect de excepție în care, la inițiativa Institutului Intercultural din Timișoara, elevii acestei clase au fost încurajați să pună în aplicare cunoștințele învățate în cadrul orelor de Educație școlară, astfel încât programa de învățământ predată de prof. Nicu Tașcă să-și găsească aplicație în viața lor și în statutul de cetățeni responsabili ai municipiului Vulcan.

”Este vorba despre un exercițiu civic propus de Institutul Intercultural din Timișoara și inclus în programul activităților extracurriculare ale ISJ Hunedoara, care s-a dovedit a fi unul pe cât de util, pe atât de apreciat de către elevii clasei a VII-a A de la Școala gimnazială nr. 1 din municipiul Vulcan. Aceștia au fost invitați să identifice o serie de probleme specifice interesului lor, a căror rezolvare este de competența autorităților publice locale. Copiii au dovedit un realism debordant aducând în atenție câteva din problemele cu care se confruntă comunitatea locală de la Vulcan și, în mod deosebit, copiii și tinerii, dar în același timp au avut oportunitatea ca, prin analiza, dezbaterea, susținerea și votul celei mai important dintre problemele identificate să înțeleagă, într-un mod cât se poate de real rostul acestei materii de studiu care este Educația socială”, spune Ioan Dorel Șchiopu, voluntar în cadrul Institutului Intercultural din Timișoara.

Din cele 6 teme aduse în dezbaterea copiilor, privind unele probleme semnalate în comunitatea vulcăneană, respectiv:

  1. Lipsa unui loc de recreere pentru copiii din cartierul Centru vechi;
  2. Lipsa unor locuri de petrecere a timpului liber pentru copiii din cartierul Octogon;
  3. Lipsa unui loc de joacă pentru copiii din Crividia;
  4. Lipsa unei săli de așteptare pentru pacienții care vizitează cabinetele medicilor de familie;
  5. Problema câinilor vagabonzi de pe străzile orașului;
  6. Lipsa unor spații de recreere pentru tinerii din oraș;

ca urmare a sesiunilor de analiză și dezbatere a acestora la clasă, în cadrul orelor de Educație socială și, mai apoi, ca urmare a votului secret exprimat de aceștia, una dintre acestea a fost desemnată ca fiind prioritară. Este vorba despre chestiunea lipsei unui loc de joacă pentru copiii din Crividia. Această problemă a fost inclusă într-o petiție redactată, de asemenea de elevi, în care au fost reliefate argumente privind necesitatea unui astfel de loc de joacă, dar și soluția reabilitării terenului de sport existent în acest cartier de către administrația locală căreia, căreia participanții la acest proiect i-au identificat în legislația românească, responsabilitatea pe marginea acestui subiect.

Petiția a fost înaintată de elevii clasei a VII-a A de la Școala gimnazială nr. 1 Vulcan personal primarului Cristian Merișanu, căruia i-au solicitat și ”răspuns scris în termenul prevăzut de lege”. Responsabilitatea de a înmâna petiția primarului municipiului Vulcan i-a revenit elevului Sebastian Gașpar, cel care a propus această temă și cel care și-a convins colegii de prioritatea problemei pe care a semnalat-o.

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu le-a promis tinerilor petiționari că va lua măsuri pentru soluționarea nu doar a acestei probleme, ci și a celorlalte aspecte semnalate de copii în cadrul ineditului lor proiect. ”Vreau să vă asigur că aceste probleme absolut reale, pe care ni le-ați semnalat, sunt în atenția Primăriei și Consiliului local al municipiului Vulcan. În anumite cazuri, deja au fost luate măsurile necesare pentru soluționarea lor, iar în altele vom acționa în aceeași direcție în cel mai scurt timp. Pentru mine problemele comunității vulcănene, dar îndeosebi cele ale tinerilor, sunt foarte importante și am cerut echipei mele să facem tot ceea ce depinde de administrația locală astfel încât să răspundem conform așteptărilor oamenilor la fiecare dintre acestea”, a spus primarul Cristian Merișanu.

În același timp, primarul municipiului Vulcan i-a felicitat pe inițiatorii acestui proiect prin care elevii vulcăneni sunt sprijiniți să-și dezvolte spiritul și atitudinea civică, devenind astfel cetățeni responsabili ai comunității locale.

În Valea Jiului, doar încă o clasă de elevi de la o școală din Petroșani a mai fost cuprinsă în acest proiect, dar Ioan Dorel Șchiopu, unul dintre cei mai activi reprezentanți ai societății civile din Valea Jiului este de părere că proiecte similare trebuie extinse la toate unitățile de învățământ și la toate nivelurile de studii, astfel încât elevii să înțeleagă, pe de o parte, sensul acestei importante materii care este Educația socială, dar pe de altă parte să învețe să fie ei înșiși cetățeni activi, implicați și responsabili în comunitățile din care fac parte.