Lions Club Via Regis Valea Jiului închide încă un capitol din existența sa și deschide un nou an de succes sub semnul leilor

Din momentul înființării sale, în 27 mai 2017 și până în prezent, Lions Club Via Regis Valea Jiului Petroșani s-a dovedit a fi nu doar o organizație elitistă, cu o incontestabilă prestanță dată chiar de membri săi, ci și o organizație deosebit de activă, prezentă în viața comunității cu activități diverse menite să aducă în atenția colectivă valorile acestei regiuni dar și să contribuie la sprijinirea celor aflați în dificultate.

Într-un fel, dacă am încerca să concluzionăm într-un fel activitatea Lions Club Via Regis Valea Jiului, pornind de la moto-ul fondatorului Lions Club International, Melvin Jones, care spunea că ”Nu poți ajunge foarte departe ca om, până când nu începi să faci ceva pentru altcineva!”, putem afirma fără nici un fel de îndoială că lioniștii din Valea Jiului sunt, după doar 5 ani de activitate, foarte departe, undeva sus, pe scara valorii umane. În tot acest timp, sute de acțiuni, mai mult sau mai puțin cunoscute opiniei publice, ale membrilor acestei organizații au avut un impact determinant în comunitate și un rol decisiv pentru viața multor oameni care au beneficiat de atenția acestora.

În aceste zile, s-a încheiat o nouă etapă din existența Lions Club Via Regis Valea Jiului, parte a Lions Club District 124 România. Un bilanț sumar al anului lionistic 2021-2022 arată că acesta a fost practic cel mai bun din istoria acestei organizații din Valea Jiului, condusă în acest ultim an de dr.ing. Aurelian Nicola. ”A fost un an în care clubul nostru a avut multe proiecte destinate comunității Văii Jiului, în care ne-am deschis inimile și am întins mâinile pentru ajutorul celor aflați în nevoie și am contribuit, din puținul nostru, la ajutorarea celor care au fost nevoiți să-și părăsească casele și să se refugieze în țara noastră, un an în care am încercat să fim prezenți peste tot unde am simțit că este nevoie de implicarea noastră și le mulțumesc colegilor pentru implicație, dedicație și suport al acțiunilor derulate sub sigla Lions”, ne-a spus Aurelian Nicola, președintele Lion Club Via Regis Valea Jiului.

Pe scurt, dintre proiectele derulate în acest an lionistic în Valea Jiului amintim câteva dintre cele mai importante:

– Premiul de excelență Liviu Gherghin, atribuit unui elev cu rezultate deosebite la învățătură. Eleva Alexandra Stamatie a fost prima premiată pentru rezultatele obținute la concursurile de istorie.

– ”Pianul de sub stele”, concert de pian susținut de artistul prof. Aurelian Epuraș la o altitudine de peste 1700 de metri, pe malul lacului Șureanu.

– Proiectul pentru hrană și prevenirea bolilor de vedere ”Din inimă pentru oameni”. Început pentru ajutorarea cu hrană a celor aflați în nevoie, proiectul a continuat cu testarea oftalmologică a elevilor din mai multe școli din Petroșani, Petrila, Vulcan și Lupeni, cu un aparat performant pus la dispoziție de Districtul Lions 124 România.

– La începutul anului școlar clubul Lions Valea Jiului a distribuit ghiozdane și rechizite pentru elevi ai câtorva școli pentru a putea participa la un învățământ de calitate.

– Organizarea unor concerte și evenimente caritabile fost susținute alături de prietenii organizației, artiștii Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș la Aztek Caffe și la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni, având alături Asociația ”Fabrica de pian” și Asociația Culturală ”Tatiana Stepa”.

– Susținerea proiectelor de incluziune socială Special Olympics România, eveniment în care mai multe clădiri importante din Valea Jiului au fost iluminate în culoarea roșie.

– Proiecte de susținere a nevăzătorilor, de combatere a diabetului și prevenire a lipsei de hrană au fost alte obiective importante pentru Lions Club Petroșani Via Regis.

– Înființarea și inaugurarea primei biblioteci cu cărți în limba franceză într-o unitate de învățământ din Valea Jiului, la Liceul teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni, grație parteneriatului între Lions Clubs District 124 România și Lions Clubs District 103 Sud-Vest Franța, prin Lions Club Bordeaux Mondial.

Toate aceste activități au adus Clubului Lions Via Regis Valea Jiului, în acest an, recunoaștere și apreciere la nivelul Lions Clubs District 124 România, organizația din Valea Jiului fiind distinsă, la Convenția Națională Lions de la Craiova, cu o serie de diplome de recunoaștere a activității depuse în cadrul acestei prestigioase organizații internaționale.

Tot ca un semnal al faptului că lucrurile bune trebuie continuate în același ritm susținut ca și în anul precedent, membrii Lions Club Via Regis Valea Jiului au decis ca acest club să fie condus și în noul an lionistic de același președinte dr.ing. Aurelian Nicola. De-a lungul celor 5 ani de la înființare, la conducerea Lions Club Via Regis Valea Jiului au mai fost prof. Cosmin Kiss și ec. Mihaela Cazacu.

Clubul Lions a luat ființă în anul 1917 în SUA. Astăzi, la nivel mondial există aproape 47.000 de cluburi Lions, în peste 220 de țări, în cadrul cărora activează peste 1,5 milioane de voluntari a căror misiune este aceea de a aduce o schimbare pozitivă în comunitate, de a oferi servicii umanitare celor aflați în nevoie, de a menține pacea și buna înțelegere, de a susține și promova tinerii aflați la început de drum! Totul, sub deviza lansată chiar de fondatorul mișcării Lions, Melvin Jones, acum mai bine de un secol: ”We Serve!”