Minivacanță de TREI zile în România: 15 august, Adormirea Maicii Domnului, zi liberă pentru angajați

Salariații din România se vor bucura de o nouă minivacanță de trei zile, în luna august. Este vorba despre ziua de 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, zi liberă potrivit Codului Muncii, care pică într-o zi de luni, astfel, angajații vor avea la dispoziție trei zile libere pentru o mică ieșire la munte ori la mare.

Sărbătorile legale în care angajații români cu dreptul la zile libere plătite care au mai rămas în 2022 sunt după cum urmează:

– 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;

– 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;

– 1 decembrie (Ziua Națională) – joi;

– 25 și 26 decembrie (Crăciunul) – duminică și luni.

Conform legislației în vigoare angajații care aparțin altor culte religioase legale, în afară de cele creștine, beneficiază și de două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale declarate de cultele respective. Acestea se acordă în alte zile decât în cele din lista de mai sus sau de concediu de odihnă.

Prin excepție, în cazul salariaților care țin de cultele creștine, liberele pentru Vinerea Mare, Paște și Rusalii se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de fiecare cult în parte. Dacă există situații în care se „dublează” liberele, „dublurile” se recuperează.

În cazul angajaților care lucrează ”la foc continuu” precum, unitățile sanitare, unitățile de alimentație publică și locurile de muncă în care activitatea trebuie să continue din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității, angajatorii trebuie să asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază de minimum 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, este subliniat în lege.

Sursa – ziarulunirea.ro