Sport, turism, socializare și caritate, în Cheile Tăii din Petrila, într-un nou proiect ”Alături de tinerii cu Sindrom Down”

A intrat deja într-o frumoasă tradiție a implicatei Asociații ”San Montan” din Valea Jiului ca, la început de toamnă, să fie organizat un eveniment care, pe de o parte, adună tinerii pasionați de sport și turism la startul unei inedite competiții de alergare, oferindu-le în același timp, participanților opotuniatatea unei zile de socializare în natură, dublată de un act caritabil de excepție.

Organizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al orașului Petrila, evenimentul caritabil ”Alături de tinerii cu Sindrom Down”, își propune să aducă alături oameni pasionați de sport și de natură în cadrul unui concurs de alergare care se va desfășura în cadrul natural de excepție al Cheilor Tăii din orașul Petrila, dar și să atragă atenția opiniei publice din Valea Jiului asupra necesității de integrare în viața comunității a tinerilor cu Sindromul Down și să-i încurajeze pe oameni să participe, cu donații, la sprijinirea acestor tineri cu adevărat speciali.

Anul acesta, evenimentul ”Alături de tinerii cu Sindrom Down” va avea loc duminică, 18 septembrie 2022, de la ora 10,00 în locul devenit deja tradional pentru acesta, în Cheile Tăii.

Erika Șanta, președintele Asociației ”San Montan” spune că aici vor avea loc concursuri de alergare, pentru copii și tineri, dar și pentru alte categorii de vârstă, precum și concursuri de ciclism, urmate de o serie de alte activități menite să-i aducă împreună pe cei care doresc să se bucure de acest eveniment și să participe totodată, la un act caritabil. ”Vom avea două curse de alergare, una pentru copii și una pentru tineri și adulți, pe distanțe diferite, una de 2,5 km (Cursa Izvor) și alta de 14 km (Cursa Brâtcuș), dar o cursă de ciclism pe același traseu Brâncuș de 14 km. Înscrierea concurenților se va face la fața locului, în ziua de concurs, înainte de start. Vor fi premiate primele 6 locuri din fiecare cursă, atât la masculin cât și la feminin, dar diplome și medalii am pregitit pentru toți participanții. La sfârșitul competiției, toți participanții, fie ei concurenți, aparinători sau susținători, sunt invitați la un picnic unde se va servi tradiționalul ceaun pregătit de noi. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care doresc să se bucure de o zi frumoasă în natură, împreună cu noi, și care în acest fel, prin contribuția de participare de 100 de lei, vor face un gest de caritate pentru care tinerii cu Sindrom Down din Valea Jiului și familiile acestora le sunt recunoscători”, spune Erika Șanta, președintele Asociației San Montan.

Aceasta precizează că donații pentru tinerii cu Sindromul Down se pot face și în afara contribuției de participare la eveniomentul caritabil din 18 septrembrie 2022, oricând, în contul Asociației San Montan: RO51 RNCB 0165 1314 1796 0001 deschis la BCR, cu mențiunea ”pentru tinerii cu Sindrom Down”.

La nivelul Văii Jiului, sunt 20 de copii și tineri cu Sindrom Down înscriși în organizația din Valea Jiului, dar și mulți alții care nu sunt înscriși, dar care au la fel de multă nevoie de sprijin pentru a acoperi o parte din cheltuielile pentru problemele medicale, problemele de adaptare și problemele de incluziune în medii sociale cu tineri de vârsta lor și care, astfel, pot fi sprijiniți. De-a lungul anilor, acțiunile caritabile derulare de Asociația San Montan s-au dovedit a fi un liant al comunităților locale din Valea Jiului și tinerii cu Sindrom Down care au beneficiat de sprijin constant și semnificativ din partea acesteia, cu rezultate absolut remarcabile.

Ca de fiecare dată, partener al activităților Asociației San Montan, care-și are sediul în orașul Petrila, este administrația publică locală din această localitate. ”Ne bucurăm de fiecare dată de inițiativele și activitățile derulate de această asociație și o felicit pe Erika Șanta și pe toți ceilalți membri ai Asociației San Montan, pentru că ele au, pe lângă generosul scop caritabil, și rolul de a creea evenimente deosebite menite să închege comunitatea noastră locală, să-i îndrepte pe tineri către activitățile sportive, către natură, către socializare, să le dezvolte atitudinea de implicare și generozitate și să promoveze natura și valorile pe care petrilenii vor să le împărtășească tuturor. Am fost, suntem și râmânem partenerii San Montan, lucru pe care vă invit să-l faceți cu toții”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.