duminică, septembrie 25th, 2022

 

Clubul copiilor Lupeni și-a deschis porțile pentru elevii talentați

Sute de copii din municipiul Lupeni care vor să-și descopere și să-și perecționeze talentul în muzică, artă, sport, tehnică și tehnologie sau informatică vor participa în cursul acestui an școlar la cercurile de educație non-formală de la Clubul copiilor din municipiul Lupeni. Activitățile organizate aici au fost deschise oficial vineri, 23 septembrie 2022 în prezența copiilor și părinților, dar și a profesorilor coordonatori și a conducerii Clubului Copiilor Valea Jiului. Directorul CCE Valea Jiului, prof. Cosmin Kiss i-a prezentat celor prezenți pe dascălii care se vor ocupa aici de educațiaCItește mai departe


Restricții de apă luni, 26 septembrie, la Petrila pentru lucrări programate la rețeaua de distribuție

Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile în orașul Petrila, luni, 26 septembrie 2022, zonele afectate fiind după cum urmează: Cartier 8 Martie, str.Republicii, bl. 53, 54, 79, 111, 112, 113, 114, str.Lunca, str.Dacilor. Intervalul orar în care furnizare serviciului de alimentare cu apă va fi afectată în aceste zone este între orele :09:00-20:00 Reprezentanții companiei de apă recomandă utilizatorilor din zonele afectate de această lucrare să îşi asigure rezerva minimă de apă pentruCItește mai departe