Alpinistul Adrian Ahrițculesei este susținut și încurajat de comunitatea Văii Jiului înaintea ultimei expediții din Circuitul ”7 Summit Vulcanoes”

În preajma Zilei Naționale, noi, românii, obișnuim să-i aducem în atenție pe aceia dintre noi care, într-un fel sau altul, prin vocație, profesie sau pasiune, prin atiutudine sau acțiune, se dovedesc a fi abolut admirabili. Sub acest spectru al excelenței, al încrederii și al mândriei s-a derulat și întâlnirea pe care Asociația ”Cuceritori de Vârfuri Montane” în parteneriat cu Grupul de presă Exclusiv a propus-o comunității din Valea Jiului, pentru a-l cunoaște pe temerarul alpinist petroșenean Adrian Ahrițculesei, românul care se pregătește să devină primul alpinist bărbat care închide cu succes ”Circuitul celor 7 Vulcani”, cucerind cei mai înalți 7 vulcani de pe tot atâtea continente ale Planetei, întregind pentru România performanța alpinistei Crina Coco Popescu, cea care a fost prima alpinistă din lume care a dus la bun sfârșit acest proiect temerar, în 2011. De atunci, doar alți 23 de alpiniști din întreaga lume au mai reușit o performanță similară.

Evenimentul, găzduit într-o ambianță elegantă în foaierul Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, miercuri, 23 noiembrie 2022, s-a bucurat de o audiență semnificativă, semn că în comunitatea hunedoreană performanța lui Adrian Ahrițculesei nu este doar una cunoscută, ci și una pe deplin apreciată. I-au fost aproape de această dată, cu gândul, cu vorba, cu fapta, nu doar soția, copiii și părinții, ci și managerul său Adrian Jurca (împreună cu care a urcat pe doi dintre cei 7 vulcani din acest circuit, dar și pe alte vârfuri semețe ale lumii) și colegii săi de aventuri montane Gheorghe Emil și Csaba Ilie Silveșan, dar și oameni de seamă din comunitatea locală, de la administratorul public al județului Hunedoara – Costel Avram, rectorul Universității din Petroșani – prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai, senatorul hunedorean Cristian Resmeriță, omul de afaceri Emil Părău, primarii Cristian Merișanu (de la Vulcan), Dănuț Buhăescu (de la Uricani), Ioan Vlad (de la Sălașu de Sus), Petru Dorin Marc (de la Bănița), viceprimarul Marius Heljiu (de la Petrila), salvamontiștii hunedoreni în frunte cu Ovidiu Bodean (șeful Serviciului județean Salvamont Hunedoara), prieteni, jurnaliști, montaniarzi și mulți ani oameni care își regăresc propriile aspirații și vise în expedițiile lui Adrian Ahrițcuilesei.

Împreună cu managerul său Adrian Jurca, alpinistul Adrian Ahrițculesei ne-au povestit cu s-a scris istoria ultimilor 4 ani în care ceea ce a fost la început doar dorința de a petrece împreună un altfel de concediu, urcând pe cel mai înalt munte vulcanic al Europeni, Vârful Elbrus din Munții Caucaz, s-a transformat ușor-ușor în ambiția de a duce la bun sfârșit circuitul celor 7 vulcani. Rând pe rând, după Elbrus (cel mai înalt vulcan din Europa – 5642 m), Ojos de Salado (cel mai înalt vulcan din America de Sud – 6893 m), Pico de Orizaba (cel mai înalt vulcan din Amercia de Nord – 5636 m), Mount Giluwe (cel mai înalt vulcan din Australia și Oceania – 4367 m), Kilimanjaro (cel mai înalt vulcan din Africa – 5895 m) și Damavand (cel mai înalt vulcan din Asia – 5610 m) au devenit ”redute” cucerite de Adrian Ahrițculesei. ”Dincolo de provocările specifice unor astfel de expediții în zone montane la peste 4.000, 5.000 și chiar 6.000 de metri altitudine, a trebuit să facem față unor provocări organizatorice sau unor situații de moment pe care Adrian le-a întâmpinat în expedițiile sale. Nu vă imaginați prin ce emoții am trecut în obținerea vizei pentru Papua-Noua Guinee, pe care Adrian o obținut-o doar cu 24 de ore înainte de îmbarcarea în avion sau prin ce experiențe am trecut împreună în Iran sau în Republica Kabardino-Balkaria. Am trecut însă cu vine și iată că am ajuns în fața celei mai grele provocări pentru Adrian din toate punctele de vedere: expediția în Antarctica”, a spus Adrian Jurca, managerul sportivului petroșenean.

Adrian Ahrițculesei va pleca din Petroșani spre Antarctica, în 6 ianuarie 2023. Va merge cu avionul peste 17.000 de kilometri, până în Țara de Foc, iar de acolo, cu un avion special, în Antarctica, de unde, pe jos, va urca cei 4285 de metri ai vulcanului Mount Sidley, cel mai înalt vârf din Antarctica. Ultimul care trebuie escaladat pentru ca Adrian să devină primul bărbat alpinist român care parcurge Circuitul celor 7 Vulcani, egalând astfel performanța Crinei Coco Popescu și altor doar 24 de alpiniști din întreaga lume.

”Sigur că este pentru mine punctul final al îndeplinirii unui vis pe care, în 2019, atunci când am pornit în aveastă aventură, nici nu-mi imaginam că-l voi putea atinge vreodată. Sper să reușesc să duc la bun sfârșit acest proiect și văzând cât de mulți oameni mă susțin și îmi sunt aproape, câți oameni cred în acest vis al meu, simt că am o obligație față de toți românii de a reuși. Apoi, mă voi concentra pe cel mai mare vis al meu, unul pe care-l are orice alpinist, acela de a cuceri un vârf de peste 8000 de metri. Până atunci, trebuie însă să duc la bun sfârșit 7 Summit vulcanoes și vă mulțumesc tuturor celor care credeți în mine și care mă susțineți în această ultimă expediție a circuitului, dar și cea mai grea, din Antarctica”, a spus Adrian Ahrițculesei.

Dincolo de efortul uman pe care-l implică acest proiect, acesta a însemnat și o cheltuială uriașă pentru sportivul din Valea Jiului, una pe care în cea mai mare parte a asumat-o familia, câteva companii private și mai mulți prieteni ai acestuia. Printre aceștia se numără și Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, unul dintre sponsorii principali, al cărui gest de a contribui la reușita proiectului lui Adrian Ahrițculesei este cu atât mai demn de apreciat cu cât este unul făcut în nume personal, și nu al instituției pe care o reprezintă.

”Pe mine m-a impresionat ambiția și curajul acestui tânăr de excepție din Valea Jiului, cu atât mai mult cu cât mi-a spus încă de prima dată când m-am oferit să-l ajut că nu vrea să apeleze la bani publici pentru proiectul său și l-am apreciat odată în plus pentru această atitudine. Mă bucur că mă regăsesc între cei care au decis să-l sprijine, așa cum m-am bucurat să văd atât de mulți oameni care au venit astăzi la teatrul din Petroșani să-l cunoască și să-l sprijine, moral și/sau material pe Adrian. Am văzut emoțiile și speranța în ochii părinților lui, am simțit strângerile de mână hotărâte pe care le-a primit din partea unor oameni de seamă, am văzut echipamentul care-l va ajuta să rezite la temperaturile mai mici de -40°C de la Polul Sud. Toți suntem alături de Adrian! Îi ținem pumnii strânși și suntem siguri că în curând vom primi vestea că un locuitor al Văii Jiului, al județului Hunedoara, al României, a încheiat victorios Circuitul Seven Volcanoes. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, atunci o spun de pe acum, îi voi solicita președintelui Laurențiu Nistor să propună Consiliului județean Hunedoara acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Hunedoara lui Adrian Ahrițculesei”, a declarat Costel Avram.

În opinia unor primari precum Dănuț Buhăescu sau Cristian Merișanu, care conduc localități care aspiră sau au deja statutul de stațiune turistică, dar și în opinia omului de afaceri Emil Părău, care administrează unul din cele mai apreciate domenii schiabile din România, cel de la Straja, succesul lui Adrian Ahrițculesei poate aduce din nou în atenție regiunea Văii Jiului, iar aceștia sunt convinși, laolaltă că Adrian poate fi încă un excepțional ambasador al dezvoltării turismului din Valea Jiului.

Până atunci, un lucru deja este cât se poate de cert: Adrian Ahrițculesei și-a înscris deja, definitiv, numele în galeria concitadinilor și a conaționalilor noștri cu care ne mândrim cu toții.

Mult succes, Adrian, în Antarctica! Suntem cu toții alături de tine!